Ziua Națională - 1 Decembrie. Cum va fi vremea
Ziua Națională - 1 Decembrie. Minivacanţa de Ziua Naţională va debuta miercuri, 30 noiembrie, cu o vreme mai rece decât în mod obişnuit pentru această dată, cu precipitaţii sub formă de ninsoare şi temperaturi negative, a anunțat meteorologul Gabriela Băncilă, din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
În dimineaţa de 1 decembrie, temperaturile vor fi coborâte, cuprinse între -10 grade Celsius în zona depresionară şi -2 grade Celsius în zona litoralului. Vor fi precipitaţii sub formă de ninsoare, prezente în special în a doua parte a zilei şi în cursul nopţii, în regiunile vestice, în Banat şi Crişana, a mai spus meteorologul Gabriela Băncilă.
Vineri, precipitaţiile vor fi prezente în majoritatea regiunilor, în special în zonele montane, unde ninsorile vor fi mai însemnate cantitativ. Intensificări ale vântului vor fi semnalate atât în zonele de munte, cât şi în restul ţării. La nivel izolat, valorile termice ar putea atinge 9-10 grade Celsius în sudul Munteniei, la orele prânzului, dar aceste valori vor fi resimţite ca fiind mai coborâte din cauza vântului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News