Tabletă
Desktop
Data publicării:
Ziua Mondială a Dansului, artă care aparţine spiritului, este transcendenţă către absolut
Autor: Magdalena Popa Buluc | Categorie: Cultura
Gala Razvan Mazilu and Friends
Ziua Mondială a Dansului a fost declarată în 1982 de către Comitetul International al Dansului şi UNESCO. A fost aleasă data de 29 aprilie pentru a celebra ziua naşterii creatorului modern Jean-Georges Noverre (1727-1810).
Obiectivele Zilei Mondiale a Dansului sunt reunirea lumii dansului, un omagiu adus acestei arte, celebrarea universalităţii ei şi, depăşind toate barierele, politice, culturale, etice, strângerea întregii umanităţi în jurul dansului care este un limbaj universal.
Moment din Gala Extraordinara de la Teatrul Odeon
În fiecare an, este redactat un Mesaj Internaţional de către o personalitate a dansului mondial. În 2005, acesta a fost scris de dansatoarea japoneză Miyako Yoshida, care fusese numită cu un an înainte de către Directorul general UNESCO, Koïchiro Matsuura, “Artistă UNESCO pentru pace”.
Redăm Mesajul de anul acesta, semnat de Roger Sinha:
“Să dansăm împreună”
“Dansul ne deosebeşte şi ne apropie. Corpul nostru exprimă autenticitatea propriei voci, propriei identităţi. Nimeni, din miliardele de persoane din lumea întreagă, nu merge în acelaşi fel ca dumneavoastră. A merge nu înseamnă decât un mod de a te mişca printre ceilalţi: a cădea, a sări, a alerga, a tremura, a te roti, a te roti, a te roti până la vertij. Eu mă rotesc în felul meu şi dumneavoastră, în felul dumneavoastră. Asta sunt şi aceştia sunteţi. Individualitatea mea, căutarea a ceea ce mă face unic, modul meu de lucru ca indian, armean, canadian şi om.
Deci, modelaţi-vă individualitatea, rotiţi-vă. Apoi, ne vom reuni. Dansul este o mare reuniune şi avem mai mult ca niciodată nevoie de ea, acum când lumea noastră pare să se piardă în ceea ce ne desparte.
Celălalt este un străin; nu este fratele meu.
Eu spun: NU! Fraţi şi surori, să dansăm împreună.
Să celebrăm diversitatea, să ne deschidem către celălalt”.
Absolvent al Şcolii de dans de la Toronto Dance Theatre, Roger Sinha a dansat pentru Jean-Pierre Perreault în celebra opera Joe şi a colaborat cu mai mulţi dansatori cum ar fi Hélène Blackburn, Sylvain Émard, Pierre Paul Savoie şi Daniel Soulières.
Roger Sinha si Kiya Tabassian in Sunya
În 1991, a creat Sinha Danse şi a început să dezvolte un limbaj coregrafic în care originile sale indiene interferează cu cultura canadiană. În creaţiile sale se întâlnesc Bharata Natyam, dans originar din sudul Indiei, artele marţiale şi dansul contemporan, dând naştere unor coregrafii hibride şi distinctive.
În 2016, Sinha a fost distins cu Premiul Diversităţii Culturale în Dans, însoţit de o bursa de 10.000 de dolari, şi cu Premiul pentru Dans din Montreal. Juriul a dorit să sărbătorească astfel cei 25 de ani de creaţie ai artistului şi să recunoască o contribuţie excepţională la această artă prin bogăţia operelor create, originalitatea demersului şi un angajament continuu faţă de comunităţile artistice.
Gală Extraordinară cu Răzvan Mazilu…
Razvan Mazilu
În România, Ziua Mondială a Dansului este celebrat, la Teatrul Odeon, astă-seară
printr-o Gală Extraordinară, concepută de Răzvan Mazilu, în acesta care a invitat dansatori, coregrafi și actori.
Răzvan Mazilu va dansa alături de Monica Petrică, Cristina Dijmaru, Ovidiu Matei Iancu, Ștefan Lupu, Centrul Independent Coregrafic Linotip (perfomeri: Ioana Marchidan, Galea Bobeicu, Diana Spiridon, Arcadie Rusu, Alex Calin, Alin State) Clubul TangotangenT și actrițele: Ruxandra Maniu, Paula Niculiţă, Anda Saltelechi, Antoaneta Zaharia.
Vor fi prezentate momente din spectacolele: Un Tango Mas, Romeo și Julieta, Babel, Zic Zac, dar și creații originale, în premieră.
Spectacolul va fi urmat de lansarea cărții Răzvan Mazilu. De la dans la musical de Sanda Vișan.
Pe ritmuri caraibiene
Ritmuri carabiene cu Sade Bully
Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti sărbătorește Ziua Internațională a Dansului pe ritmuri caraibiene, sâmbătă 29 aprilie, la ora 19:00, la sala Stere Popescu
În acest an, CNDB le-a pregătit iubitorilor dansului un eveniment cu mișcări și ritmuri afro-caraibiene, organizat de coregrafii și dansatorii Sade Bully și Momo Sanno.
Momo Sanno
Evenimentul va conține momente solo și duete, iar cireașa de pe tortul aniversar e un jam session de dans cu toți spectatorii!
Sade și Momo vă transmit: „Din dragoste pentru dans, pentru frumusețea pe care o aduce în inimile noastre și libertatea pe care le-o dă corpurilor, vă invităm la un performance dansant deschis tuturor. Dansăm. Momo și Sade. Voi și noi. Unitate prin dans.”
Sade Bully
Sade Bully, o artistă născută în Insulele Caraibe (în Republica Dominicană), care a studiat iniţial dansul în Jamaica, va organiza workshopul de dans Afro-Caribbean Jazz în zilele de 28, 29 și 30 aprilie.
Workshopul li se adresează tuturor pasionaților, indiferent de vârstă și nivel tehnic, și vă invită să faceți cunoştiinţă cu vibranta cultură a dansului caraibian, a ritmurilor insulelor împletite cu cele de jazz.
Spectacol şi expoziţie “Tribute to Iris Barbura”, la Berlin
Iris Barbura intr-un dans cu masti
Între 2 mai şi 15 iulie va avea loc la Camaro Haus din Berlin expoziţia Tribute to Iris Barbura, dedicată coregrafei avangardiste de origine română Iris Barbura (1912–1969). Proiectul expozițional va fi vernisat pe 29 aprilie 2017 și aduce un tribut binemeritat artistei Iris Barbura, dansatoare și coregrafă cu o activitate artistică remarcabilă în perioada interbelică, precum și postbelică, incluzând peste 80 de exponate reunite din colecții publice și private din Germania, România și SUA.
Omagiu pentru Iris Barbura
Expoziția va fi precedată astăzi de un spectacol coregrafic format din 2 părţi: solo performance-ul Iris, prin care Beth Soll (NY, SUA), dansatoare și elevă a lui Iris Barbura, îi aduce un omagiu fostei ei profesoare, urmat de coregrafia de grup omonimă, Tribute to Iris Barbura, creată la inițiativa şi cu sprijinul CNDB, care îmbină influențe din dansul modern european cu elemente de folclor.
Evenimentul, organizat de Fundația Camaro, în colaborare cu Centrul Național al Dansului București şi cu sprijinul Institutul Cultural Român din Berlin, va fi însoțit de o broșură bilingvă (în germană și română), editată de Centrul Național al Dansului București (CNDB) și de Deutsches Tanzarchiv Köln.
Coregrafia lui Beth Soll, Omagiu lui Iris Barbura
Iris Barbura a fost activă pe plan internațional. București, Berlin și Ithaca (SUA) sunt repere importante în cariera ei de dansatoare și coregrafă. Formată la București, Barbura a studiat în anii ʼ30 în centrele „dansului expresionist german”. Talentul ei s-a revelat în aparițiile interdisciplinare pe scena de dans, unde și-a exprimat versatilitatea artistică. Personalitatea și dansul ei sunt în egală măsură ludice, elegante, energetice și fermecătoare, ocupând astfel un loc remarcabil în istoria dansului din secolul XX. Pentru cabaretul artistic de factură suprarealistă Die Badewanne, constituit în jurul lui Alexander Camaro, Iris Barbura a conceput coregrafii experimentale după capodopere ale modernismului clasic. La începutul anilor 1950, Barbura a emigrat în SUA, unde a ținut cursuri de dans.
Stelele baletului italian la Vatican
În avanpremiera Zilei Mondiale a Dansului, Papa Francisc a primit miercuri, 26 aprilie, la Vatican, Stelele baletului italian.
Carla Fracci
Pe lunga listă oficială au figurat Carla Fracci şi soţul său Beppe Menegatti, Luciana Savignano, Luigi Bonino, Amedeo Amodio, Elisabetta Terabust, Eleonora Abbagnato, dar şi Susanna Egri, Cesare Nissirio, pictorul Giovanni Truncellito şi Anna Cuocolo, coregrafa “ găzduită de mai multe ori cu intervenţiile sale coregrafice de înaltă spiritualitate de către Papa Ioan Paul al II-lea la Vatican”.
Li s-au alăturat Alessandro Pontremoli şi Flavia Pappacena de la Accademia Nazionale della Danza.
Iniţiativa i-a aparţinut profesorului Alberto Testa care a simţit nevoia “de a-i aminti Sfântului Părinte că dansul aparţine spiritului, este transcendenţă către absolut”.
Balanchine revine la Teatro alla Scala cu dansul său de cristal
Symphony in C in coregrafia lui Balanchine
“Un triptic al marilor compoziţii musicale, dirijat de Paavo Järvi, având în centru Symphony in C de Bizet, capodoperă de inegalabilă inteligenţă coregrafică a maestrului ruso-american”, notează criticul Sergio Trombetta.
Valsul lui Ravel, Simfonia în Do major de Bizet şi Shéhérazade de Rimski Korsakov, dirijate la Scala din Milano de estonianul Paavo Järvi capătă o lumină, o spledoare, o forţă dramatică cum nu adesea se poate întâlni în spectacolele de dans. Încredinţând Valsul celor trei dansatori-coregrafi de la Scala, Stefania Ballone, Matteo Gavazzi şi Marco Messina, înseamnă să oferi o mare oportunitate forţei interne a teatrului. Cei trei au demonstrat ştiinţa lor de a combina mişcările dansatorilor cu costumele cu parfum de Art Deco, după o dinamică mixând fiorii induşi de expresia telurică a muzicii cu volutele uşoare ale valsului.
Punctul central al serii s-a dovedit Symphony in C a lui Balanchine, adică Palatul de cristal, montat în 1947 la Opera din Paris pe muzica lui Bizet. Este o piesă care are nevoie de un corp de balet feminin în mare formă şi de 8 solişti de prim ordin. Maestrul ruso-american a ştiut să transforme această splendidă compoziţie de tinereţe a lui Bizet, mulă vreme ignorată, într-o capodoperă sclipind de inteligenţă coregrafică.
Virna Toppi si Claudio Coviello in Symphony in C
Iar Teatro alla Scala a ştiut să redea din plin plăcerea de a dansa. Demonstraţia de stil şi bravură, claritatea de cristal a execuţiei. Grupul de “atac” a fost la înălţimea cerinţelor: Martina Arduino şi Timofej Andrijashenko, Nicoletta Manni şi Roberto Bolle, Virna Toppi şi Claudio Coviello, Vittoria Valerio şi Marco Agostino. Fiecare pereche a fost în centrul celor patru mişcări ale simfoniei. Dacă în “Adagio”, Manni, avându-l ca partener pe Bolle, a trebuit să demonstreze lirism şi o imperturbabilă siguranţă în interminabilele echilibre ale pas de deux, celelalte trei “Allegro vivace” au avut accente diferite, oferind pura bucurie de a dansa, care domneşte cu o salvă de piruete, salturi, ce traduc vizual discursul compoziţiei muzicale.
În încheiere, farmecul oriental al Shéhérazadei. Coregraful Eugenio Scigliano, care face parte din cercul magic al lui Bigonzetti, fostul director artistic de la Scala, ca şi scenograful şi light designerul Carlo Cerri au renunţat la exotismele excesive, încercând să atragă atenţia asupra condiţiei de supunere a femeii. Protagonistele au avut costume negre pătate de sânge. Scigliano, care a adoptat pentru un dans fluid şi intens, a urmărit scenariul original, dar cu o Şeherezada de dincolo de mormânt care asistă ca o fantomă în apropierea Zobeidei, a sclavei de aur şi a răzbunătorului Sharriar.
Nicolett Manni si Roberto Bolle in Symphony in C (in centrul imaginii)
În centrul compoziţiei, un frumos pas-de-deux mai mult pasional decât senzual între protagoniştii Virna Toppi şi Nicola Del Freo.
“IndepenDance”, la Torino
În 29 şi 30 aprilie, la Torino se desfăşoară IndepenDance, un festival care propune două seri-eveniment dedicate iubitorilor dansului. După prima ediţie din 2015, în Pavilionul Lingotto Fiere, la care au participat 2.000 de persoane, evenimentul s-a transformat anul trecut în Club Festival. Această a treia ediţie va avea loc la Audiodrome Live Club
Seara zilei de 29 aprilie va fi deschisă de Ben Klock, care, cu muzica sa hipnotică şi cu tehno-maratonul de 8 ore de la legendarul club Berlino Berghain, a devenit un punct de referinţă al scenei electronice. Seara de 30 aprilie îi este rezervată lui Leon, explozivul DJ italian care a debutat în 2009 şi a atins rapid un succes international, reinventându-şi muzica house şi primind sprijinul atâtor mari DJ, ca Steve Lawler, Luciano, Carl Cox, Mandy, Loco Dice, Tiefschwarz, Matthias Tanzmann.
O pasionantă călătorie în galaxia pedagogilor dansului
În Franţa, la Nanterre, a avut loc recent o Masă Rotundă a Şcolilor de dans. Directorii a 7 prestigioase Şcoli de balet, Royal Danish Ballet School, Vaganova Ballet Academy, Royal Ballet School, San Francisco Ballet School, Canada’s National Ballet School, John Cranko Schule, Balletschule des Hamburg Ballett, s-au întâlnit pentru a-şi împărtăşi experienţele. O întâlnire internaţională între tradiţie şi modernitate, organizată de Opera din Paris.
Pentru cei numiţi odinioară “şoriceii” Operei a fost o săptămână deosebit de intensă. Ei au prezentat, în avanpremieră, o serie de trei reprezentaţii, dovedind paleta cunoştinţelor lor: Divertismentul nr. 5 de Balanchine, The Vertiginous Thrill of Exactitude de William Forsythe şi actul al treilea din Raymonda. Ei au participat, de asemenea, la Gala Şcolilor Dansului secolului al XXI-lea, care a reunit pe scena Operei Garnier elevii celor 7 şcoli internaţionale.
Gala Scolilor de Dans al Secolului XXI
Cu prilejul marcării a 40 de ani de spectacole ale Şcolii de Dans din Paris, Elisabeth Platel i-a invitat la această masă rotundă pe Thomas Lund (Royal Danish Ballet School), Nikolaï Tsiskaridze (Vaganova Ballet Academy), Christopher Powney (Royal Ballet School), Patrick Armand (San Francisco Ballet School), Marvis Staines (Canada’s National Ballet School), Tadeusz Matacz (John Cranko Schule -Stuttgart Ballet) et Gigi Hyatt (Balletschule des Hamburg Ballett).
Aşa cum amintea Nikolaï Tsiskaridze, Vaganova Ballet Academy, a fost fondată în secolul al XVII-lea de cei mai importanţi maeştri europeni, angajaţi atunci de ţar pentru a crea un învăţământ de balet de excelenţă şi plătiţi în aur. Cu 600 de studenţi, Vaganova formează nu numai 265 de viitori dansatori, dar şi profesori, coregrafi, şefi de orchestră specializaţi în muzica pentru balet, manageri şi specialişti în istoria dansului. În afara spectacolelor anuale tradiţionale, elevii Şcolii participă la aproape toate producţiile Teatrului Mariinski, făcându-şi astfel ucenicia pentru scenă.
Royal Danish Ballet School este moştenitoarea lui Bournonville şi a lui Lander. Creată în 1771, dată care o plasează pe locul al treilea între cele mai vechi şcoli de balet din lume, şi reorganizată de Auguste Bournonville în 1847, şcoala daneză propune celor 130 de elevi ai săi un curriculum structurat pe 11 niveluri, de la cel preşcolar până la absolvire, la 19 ani. Sunt predate mai multe discipline, de la arta dramatică la meseriile tehnice ale scenei, până la lumini şi costume, trecând prin clasa Bournonville şi cea de dans contemporan. La conducerea ei de cinci ani, Thomas Lundt organizează spectacole pentru elevi şi un “junior balet” pentru cei cu vârste între 14 şi 16 ani, care îşi prezintă propriul repertoriu.
San Francisco Ballet School, este cea mai veche şcoală de balet din Statele Unite. Există o relaţie strânsă între ea şi oraşul San Francisco, ambele împărtăşind, potrivit directorului şcolii, Patrick Armand, aceeaşi libertate de spirit. În lipsa subvenţiilor de la stat, şcoala trăieşte numai din donaţiile generoase ale sponsorilor. De unde, nevoia de a avea mai mulţi elevi, al căror drept de înscriere să finanţeze funcţionarea instituţiei şi să asigure echilibrul între numărul elevilor şi calitate. Tinerii între 7 şi 17 ani urmează opt niveluri de pregătire, între tehnica Balanchine, dansul contemporan, cursuri de muzică şi chiar antrenament cardio de două ori pe săptămână. Un Trainee Program le permite celor mai mari să evolueze regulat pe scenă.
Creuzet americano-franco-rus, Royal Ballet School, fondată, sub numele Academy of Choreographic Art de Ninette de Valois, în 1926, are relaţii strânse cu Royal Ballet. Linia ei estetică, privilegiind formele epurate şi stilul neafectat, este definită de directorul său, Christopher Powny, drept “foarte britanică”. Instalată în două clădiri, dintre care una destinată elevilor între 16 şi 19 ani, este legată de clădirea companiei printr-o pasarelă. Ea formează copii de la vârsta de 10-11 ani într-un curs în care anul al treilea este un moment-cheie.
Influenţată de şcolile rusă, franceză şi americană, din care a preluat ceea ce este mai bun, Royal Ballet School reflectă în programul de studiu amprenta coregrafilor Frederick Ashton şi Kenneth MacMillan. Are însă grijă să-şi pregătească elevii din punct de vedere tehnic astfel încât să se adapteze companiilor şi stilurilor din lumea întreagă şi chiar să fie capabili să improvizeze sau să coregrafieze, păstrând emoţia artistică necesară.
Creată în 1951, din iniţiativa aceleiaşi Ninette de Valois, Canada’s National Ballet School, deschisă diversităţii, este singura din America de Nord care adăposteşte sub acelaşi acoperiş învăţământul academic şi pe cel de dans, cu scopul de a asocia practica fizică cu dezvoltarea intelectuală. Potrivit directoarei Marvis Staines, dansatorii canadieni trebuie să dovedească Statului aportul lor la nevoile societăţii. Astfel, are şi cursuri de dans- terapie, adresate bolnavilor de Parkinson sau de demenţă senilă. Cursurile şcolii cuprind 7 niveluri la care accesul este permis indiferent de vârstă şi de-a lungul cărora “se găsesc întotdeauna soluţii dacă un elev întâmpină dificultăţi”.
A Vertiginous Thrill of Exactitude prezentat la Gală, este pus în scenă de un elev al acestei şcoli, Sean Watkin, devenit asistent al lui William Forsythe.
În 1971, la zece ani după înfiinţarea Companiei sale, marele coregraf John Cranko a fondat, la Stuttgart, şcoala care îi poartă numele. A fost atunci prima instituţie de acest fel din Germania care oferea un învăţământ complet al dansului, terminat cu o diplomă de stat. Tadeusz Matacz, care conduce John Cranko Schule, Stuttgart Ballet de 19 ani, primeşte 120 de elevi din 23 de ţări. Studiul complet cuprinde 8 niveluri şi reia principiile şcolii ruseşti, într-o progresie voit lentă, dar bazată pe cercetarea continuă a unei maxime calităţi. Această bază clasică solidă, bazată pe tehnica Vaganova, este esenţială pentru a permite apoi abordarea coregrafiilor mai contemporane.
În sfârşit, Ballettschule des Hamburg Ballett, a fost creată în 1978 de John Neumeier şi va serba, în 2018, 40 de ani de existenţă. Ea se caracterizează prin două elemente: învăţarea dansului clasic al repertoriului moştenirii baletelor lui Neumeier şi atenţia acordată dezvoltării personalităţii celor 178 de studenţi veniţi din 27 de ţări. Sălile sale se află în clădirea Hamburg Ballett, ceea ce le dă elevilor şansa de a învăţa prin “osmoză” de la cei mai vârstnici decât ei şi de a monta regulat spectacole. Există trei niveluri pregătitoare pentru elevii de 7-10 ani, apoi un curs pentru junior, de 6 clase. Formarea se încheie cu doi ani de Theater Classes, în cursul cărora sunt urmate şi lecţii de compoziţie. Totul este încununat cu reprezentaţia, într-un teatru din oraş, a unui spectacol a cărui organizare este în întregime lăsată în seama tinerilor dansatori. O experienţă 100% formatoare, după părerea directoarei şcolii, Gigi Hyatt.
Dansul este o mare reuniune şi avem mai mult ca niciodată nevoie de ea, acum când lumea noastră pare să se piardă în ceea ce ne desparte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
