"Proiectul „Water Song” este inițiat de Administrația Națională „Apele Române” și Programul Național Cantus Mundi, prin implicarea a peste 1.000 de copii din 23 de județe. Acesta s-a născut din gândurile și emoțiile copiilor care au trimis înregistrări cu sunete și efecte ale apei, precum și cuvintele care să alcătuiască versurile acestui cântec. Toate aceste elemente au încorporat apoi improvizația ansamblului Young Beats al Cantus Mundi, coordonat de Zoli Toth. Water Song ne vorbește despre felul în care copiii percep apa, o înțeleg, o apreciază și își doresc să o protejeze. Este, de asemenea, un cadou pe care copiii din România îl oferă în dar Apei, în ziua în care o sărbătorim la nivel mondial.
Scopul acestei zile este de a trage un semnal de alarmă în legătură cu cele mai importante probleme ale apei cu care se confruntă omenirea la ora actuală, iar poluarea apelor râmâne fără îndoială una majoră. Aceasta are consecințe directe și imediate, atât asupra calității mediului și a apelor, cât și asupra accentuării fenomenelor extreme prin care trece astăzi omenirea: secetă/inundații/eroziune costieră".
”Fiecare dintre noi poate face ceva pentru a proteja ecosistemul care ne susţine. Industrie, ferme, autorităţi locale, oameni de toate vârstele trebuie să se unească şi să acţioneze în aşa fel încât să contribuie la conservarea şi, dacă este necesar, la un management adecvat al resurselor de apă. Este important să subliniem că, oricâte eforturi vom depune la nivelul autorităților prin elaborare de reglementări, monitoring și inspecție sau prin lucrări de investiții, nu vom avea rezultatele dorite dacă la nivelul comunităților și al indivizilor nu se va realiza o schimbare de atitudine. Din acest motiv este necesar să creștem conștientizarea și participarea publică”, Tanczos Barna, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.
”Apa are o valoare economică, dar și culturală, fiind parametrul de evaluare a vieții unui popor și un simbol național de sine stătător. Apa vorbește despre istoria unui popor și despre felul în care el s-a comportat față de aceasta de-a lungul timpului. În același timp, îl responsabilizează pentru prezent și viitor, ca o parte integrantă a identității sale naționale, în direcția protejării împotriva oricăror factori care o poluează și o degradează. De modul în care poporul și autoritățile responsabile se îngrijesc de apă, depinde starea de bine și standardul de calitate al unei națiuni.”, ing. Laszlo Barabas, directorul general al Administrației Naționale ”Apele Române”
"Din perspectiva managementului integrat al apelor, ca activitate de bază a Administrației Naționale ”Apele Române”, soluțiile și proiectele pe care le propunem vor avea întotdeauna, ca punct de pornire, o viziune integrativă, astfel încât toate autoritățile responsabile din acest vast domeniu al apelor să fie încurajate să se implice și să colaboreze foarte strâns.
Doar împreună putem să prețuim apa și să o păstrăm curată!, precizează Administrația Națională "Apele Române" într-un comunicat primit la redacție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă