Data publicării:

Ziua Justiției. Președintele ÎCCJ: În centrul justiţiei trebuie să se afle cetăţeanul

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Stiri
WhatsApp

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina Corbu, a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia sărbătoririi Zilei Justiţiei în care afirmă că în centrul justiţiei trebuie să se afle cetăţeanul, ceea ce este specific oricărui serviciu public.

"Ziua Justiţiei reprezintă nu doar un prilej aniversar, în cadrul căruia oferim o cuvenită recunoaştere muncii şi dăruirii profesionale a judecătorilor, magistraţilor- asistenţi, grefierilor şi a celorlalte categorii de personal care constituie coloana vertebrală a sistemului de instanţe judecătoreşti, dar ne dă şi ocazia de a reflecta la priorităţile serviciului nostru public pentru perioada următoare", a declarat Corina Corbu.

Deşi este denumită Ziua Justiţiei, spune preşedintele Înaltei Curţie, această aniversare nu trebuie să fie una internă, închisă, a instituţiilor sistemului judiciar, ci dimpotrivă, o oportunitate de a invita la deschiderea şi la transparenţa acestuia, faţă de cei pe care îi deserveşte şi faţă de cei, indispensabili, împreună cu care îşi realizează funcţia socială.

"În centrul justiţiei trebuie să se afle cetăţeanul, ceea ce este specific oricărui serviciu public. Ceea ce diferenţiază însă serviciul public al justiţiei de oricare alt serviciu public este rolul acestuia de a proteja drepturile cetăţeanului, indiferent dacă încălcarea provine din partea unui particular sau a statului însuşi. De aceea avem instanţe de drept penal, care vor sancţiona conduita abuzivă a oricărei persoane fizice sau juridice, indiferent de calitatea acesteia, de aceea avem instanţe de contencios administrativ, frâna pusă de societatea modernă puterii instituţiilor statului, pentru a salvgarda drepturile individului, de aceea avem căi de atac, pentru a înlătura şi chiar sancţiona erorile sistemului judiciar însuşi", evidenţiază Corina Corbu.

Potrivit acesteia, din acest motiv simplu, instanţele judecătoreşti sunt datoare la a-şi examina propria organizare şi funcţionare prin prisma interesului cetăţeanului - orice reformă trebuie implementată astfel încât să servească cetăţeanului, orice garanţie acordată judecătorului trebuie astfel măsurată şi reglementată încât să asigure de fapt interesul cetăţeanului de a beneficia de o judecată independentă, imparţială şi profesionistă, orice schimbare relevantă trebuie să fie rodul unei gândiri strategice şi să ia în considerare consecinţele pe care le poate genera cu privire la eficienţa sistemului şi la capacitatea acestuia de a garanta caracterul efectiv al drepturilor cetăţeanului.

"Diversificarea gamei de servicii digitale oferite de către instanţa supremă şi de către celelalte instanţe judecătoreşti, sporirea preocupării şi a procedurilor dedicate asigurării calităţii hotărârilor judecătoreşti, respectarea termenelor procedurale şi accelerarea duratei proceselor, pe baza eficientizării competenţelor şi a dimensionării raţionale a resurselor puse la dispoziţia instanţelor, reprezintă procese necesare pentru a asigura buna funcţionare a justiţiei. Sprijinul celorlalte puteri ale statului rămâne esenţial pentru realizarea acestor obiective, iar ceea ce ar trebui a fi avut în vedere este faptul că toate măsurile prin care pot fi atinse aceste rezultate nu sunt măsuri în interesul judecătorilor (deşi vor asigura neîndoielnic îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi a mediului organizaţional în interiorul instanţelor judecătoreşti), ci în interesul cetăţenilor", mai spune şefa instanţei supreme.

De asemenea, ea reiterează că justiţia nu se înfăptuieşte numai prin participarea personalului din sistemul judiciar.

"Soluţionarea unui litigiu, rezolvarea unei stări litigioase din societate, nu începe în faţa judecătorului; şi, mai mult, idealul unei societăţi civilizate este ca numai o mică parte dintre stările litigioase din societate să aibă nevoie de intervenţia unei instanţe de judecată. Rolul colegilor noştri avocaţi, procurori, profesori de drept, notari, consilieri juridici este esenţial în ceea ce priveşte îndeplinirea rolului social echilibrator al justiţiei, iar capacitatea acesteia de factor stabilizator sau chiar de motor al dezvoltării unei societăţi se bazează de multe ori pe ingeniozitatea, profesionalismul sau acribia acestora. Ziua Justiţiei este în aceeaşi măsură şi sărbătoarea tuturor colegilor noştri", arată Corina Corbu.

Ea adaugă că Ziua Justiţiei trebuie să fie un prilej de enunţare şi de asumare a obiectivelor pentru perioada următoare.

"Din perspectiva Înaltei Curţi, considerăm esenţială reclădirea parteneriatului natural care trebuie să existe între justiţie şi societate, bazat pe încrederea fiecărui cetăţean că există cu adevărat un apărător al drepturilor sale fundamentale. Or, pentru aceasta justiţia trebuie să fie nu numai mai rapidă, nu numai mai prietenoasă şi nu numai mai accesibilă, dar în primul rând trebuie să devină mai previzibilă. Rezultatul promovării unei proceduri judiciare ar trebui să fie previzibil încă din stadiul incipient al procesului, scutind astfel justiţiabilul de cheltuielile şi stresul legate de promovarea şi susţinerea unei acţiuni judiciare sortite eşecului şi favorizând modalităţile alternative de soluţionare a litigiilor", afirmă preşedintele ÎCCJ.

Corina Corbu mai spune că prioritatea instituţiei pe care o conduce va fi consolidarea şi utilizarea tuturor acestor modalităţi de unificare a practicii judiciare.

"Previzibilitatea de care vorbeam mai sus nu se poate întemeia decât pe caracterul unitar, coerent, al practicii judiciare. Iar caracterul unitar al practicii judiciare este preferabil să se întemeieze atât pe forţa obligatorie a hotărârilor care constituie rezultatul procedurilor formale de unificare a jurisprudenţei, dar şi pe schimbul de idei, pe forţa argumentelor ştiinţifice, pe coerenţa şi claritatea unor hotărâri de speţă, care pot deveni însă 'ancora' cristalizării practicii pe o anumită chestiune de drept. Obiectivul primordial al instanţei supreme va fi în perioada următoare consolidarea şi utilizarea tuturor acestor modalităţi de unificare a practicii judiciare", afirmă ea.

Preşedintele Înaltei Curţi a transmis şi un mesaj special pentru colegii judecători din cadrul tuturor instanţelor.

"Exercitarea profesiei noastre necesită fără îndoială tărie de caracter şi personalitate. În spatele fiecărei decizii luate de o instanţă de judecată, într-o speţă care poate părea cât de măruntă, se ascund nu de puţine ori sacrificii personale şi familiale, ore de studiu intens şi o imensă responsabilitate. Din această perspectivă, nu doar de Ziua Justiţiei, ci în fiecare zi mă simt mândră de colegii mei şi onorez dedicaţia şi efortul acestora", a mai transmis Corina Corbu, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel