Ziua Imnului. Cum au sărbătorit românii în principalele orașe din țară
Ziua Imnului Naţional a fost marcată, sâmbătă, în mai multe oraşe din ţară, prin ceremonii religioase şi militare.
* Prefectura Bihor şi Garnizoana Oradea, cu sprijinul Consiliului Judeţean şi al Primăriei Oradea, au organizat o ceremonie în municipiul Oradea. La eveniment au participat, alături de orădeni, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, comandantul Garnizoanei Oradea, col. Viorel Buhaş, autorităţi judeţene şi locale, parlamentari. După discursurile susţinute de prefectul Ioan Mihaiu şi conf. univ. Alina Stoica, tânărul interpret de muzică populară Alexandru Carţiş a cântat Imnul Naţional acompaniat de orchestra fanfarei militare şi de toţi cei prezenţi. Au urmat defilarea detaşamentului de onoare şi onorul muzicii militare.
* Zeci de persoane au asistat, în Piaţa Tricolorului din municipiul Braşov, la un scurt ceremonial militar şi religios. La eveniment a participat şi ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca, care a declarat că Imnul Naţional înseamnă identitate, un îndemn la unitate şi solidaritate. 'Sper să ne trezim şi noi să ne dăm seama că poporul român are nevoie, mai mult ca oricând, de unitate. Prima dată s-a cântat 'Deşteaptă-te Române' acum 169 de ani. Trebuie să-i facem mândri pe înaintaşii noştri, trebuie să aducem recunoştinţă şi onoare celor care s-au luptat pentru ţărişoara noastră, au murit în războaie şi poate este un moment când România are nevoie de unitate între generaţii, de respect faţă de istorie şi de recunoştinţă', a spus Marius Dunca. 'În momente grele, Imnul Naţional a răsunat pe buzele tuturor românilor în cele două războaie mondiale, dar şi în timpul Revoluţiei din Decembrie 1989. Este un simbol al luptei naţionale a poporului român, alături de Drapelul României, alături de stemă, şi trebuie cu toţii să-l cinstim. Trebuie să fim patrioţi, trebuie să fim români adevăraţi', a spus şi subprefectul Ciprian Băncilă.
* Muzeul Judeţean Buzău a organizat o acţiune culturală intitulată 'Imnul răsună pretutindeni', în cadrul căreia Imnul Naţional a fost interpretat la cinci instrumente în cinci locaţii din municipiul Buzău. La final, instrumentiştii au interpretat Imnul de Stat al României într-o mini-orchestră la sediul muzeului. 'A fost o acţiune culturală inedită, imnul a fost prezentat sutelor de trecători în Gara Buzău, în Piaţa Dacia, în parcurile Tineretului şi Crâng şi în Centrul istoric la câte un instrument tradiţional, pentru ca, la final, instrumentiştii să se întâlnească în faţa Muzeului Judeţean', a declarat, pentru AGERPRES, directorul adjunct al Muzeului Judeţean Buzău, Daniel Costache. Tot în municipiul Buzău, pe platoul din Piaţa Dacia, a avut loc o ceremonie militară, urmată de o defilare a gărzii de onoare şi a muzicii militare a Diviziei 2 Infanterie 'Getica'.
* Ziua Imnului Naţional a fost marcată la Reşiţa printr-un ceremonial militar şi religios, desfăşurat la Monumentul Eroilor din Parcul Tricolorului. La acţiune au participat reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale, ai structurilor MAI şi cadre militare. 'A fost un moment emoţionant, având în vedere că pentru prima dată am trecut în revistă Garda de Onoare şi am salutat drapelul României. Am trăit momente deosebite. Imnul României este unul mobilizator, un simbol pe care trebuie să îl respectăm aşa cum se cuvine', a declarat Matei Lupu, noul prefect al judeţului Caraş-Severin.
* Ceasul din turnul sediului Primăriei din Cluj-Napoca a cântat Imnul României, de patru ori, în decursul zilei de sâmbătă. Manifestările organizate de Ziua Imnului Naţional au început dimineaţă pe platoul clădirii Centrului de Cultură Urbană Casino, din Parcul Central. Detaşamentul de onoare, prezent la manifestări, a fost constituit din militari ai Regimentului 50 Rachete Antiaeriene 'Andrei Mureşianu', Regimentului 317 ISR 'Vlădeasa', Batalionului 55 Comunicaţii şi Informatică 'Napoca', Batalionului 7 Aruncătoare Proiectile Reactive 'General Vasile Danacu', Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă 'Avram Iancu' Cluj, care au interpretat, alături de instrumentiştii Muzicii Militare a comandamentului din Cluj-Napoca, Imnul Naţional al României.
* Manifestările dedicate Zilei Imnului au început, în Piaţa Tricolorului, din Giurgiu, în prezenţa primarului Nicolae Barbu, a reprezentanţilor administraţiei locale şi a şefilor din structurile MAI, cu o slujbă religioasă. Şefa Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale, Cristina Olteanu, a vorbit celor prezenţi despre semnificaţia versurilor Imnului Naţional. Orchestra 'Valahia' şi 'Corul Pensionarilor' au intonat Imnul Naţional. La această acţiune au participat şi jandarmii din cadrul IJJ Giurgiu care au arborat drapelul naţional pe catarg în curtea unităţii şi au intonat Imnul de Stat. Ceremonialul a continuat cu defilarea Gărzii de Onoare şi prezentarea Drapelului de Luptă.
* Reprezentanţii ai autorităţilor locale au luat parte la ceremonialul militar şi religios organizat în faţa Prefecturii, din Iași, la eveniment fiind invitaţi reprezentanţi ai Armatei, ai autorităţilor locale, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile şi locuitori ai oraşului. Subprefectul Bogdan Abălaşi a reamintit în discursul său că ziua de 29 iulie a fost proclamată ca Ziua Imnului Naţional al României prin Legea numărul 99 din 1998. 'Indiferent de ţară, există un cântec pe care toată lumea îl cunoaşte şi care, atunci când este intonat, sensibilizează inima tuturor cetăţenilor. Acest cântec este Imnul Naţional. El vorbeşte de cultura şi istoria ţării şi de multe ori se identifică la nivel spiritual cu toţi cetăţenii. Ziua Imnului Naţional reprezintă o foarte bună oportunitate de a mai învăţa câte ceva despre istoria ţării noastre şi, de ce nu, de a fi mândri pentru tot ceea ce au realizat înaintaşii noştri. Ziua de 29 iulie reprezintă şi un bun prilej pentru a ne aminti de valorile naţionale, precum şi de datoria permanentă pe care o avem de a păstra şi de a cultiva sentimentul identităţii naţionale, rezultat al sacrificiilor strămoşilor noştri', a declarat Abălaşi, pentru Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News