Ziua Eroilor - Ceremonii militare în toată ţara
Ministerul Apărării Naţionale organizează, în toate marile garnizoane din ţară, ceremonii militare şi religioase dedicate Zilei Eroilor.
MApN anunţă că în Bucureşti aceste manifestări în care este cinstită memoria tuturor celor care s-au jertfit pentru ţară se vor desfăşura joi, în mai multe zone:
* la ora 10,00, la Cimitirul Israelit "Filantropia" va fi organizată o ceremonie de depuneri de coroane de flori;
* la ora 10,30, la Cimitirul de onoare românesc Ghencea Militar se va desfăşura ceremonia militară intitulată "Rostirea solemnă a numelor eroilor români căzuţi în Primul Război Mondial";
* la ora 12,00, vor avea loc ceremonii de depuneri de coroane de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut (din Parcul Carol I), la Monumentul eroilor militari căzuţi în misiune în teatre de operaţii şi pe teritoriul României (Parcul Tineretului), la Monumentul Eroilor Patriei (Universitatea Naţională de Apărare "Carol I"), la Cimitirul de onoare românesc Ghencea Militar şi la Cimitirul Eroilor Revoluţiei;
* la ora 15,00, la Mormântul Ostaşului Necunoscut (din Parcul Carol I) se va desfăşura ceremonia militară de "Rostire solemnă a numelor eroilor români căzuţi în Primul Război Mondial".
În acest an, Ziua Eroilor coincide cu sărbătorirea a 95 de ani de la amenajarea, în Parcul "Carol I", a Mormântului Ostaşului Necunoscut - simbol al sacrificiului şi dăruirii pentru făurirea României Mari, moment aniversar, de asemenea, marcat în acest cadru solemn, precizează MApN.
Manifestări de amploare dedicate Zilei Eroilor vor avea loc şi la Buzău, la cel mai mare cimitir al Eroilor
Joi, între orele 08,00 şi 16,00, în faţa sediului Diviziei 2 Infanterie "Getica", va fi organizată o expoziţie de armament şi tehnică militară, de la ora 12,00, va avea loc ceremonia militară şi religioasă de reinaugurare a Cimitirului Eroilor, iar de la ora 13,00 va fi organizată o defilare militară pe traseul Cimitirul Eroilor - Bulevardul Calea Eroilor - sediul Diviziei 2 Infanterie "Getica".
Astfel, peste 850 de militari români şi străini - din Austria, Bulgaria, Germania, Italia şi Republica Moldova - vor defila pe nou inaugurată Calea Eroilor din municipiul Buzău.
De asemenea, depuneri de coroane şi jerbe de flori vor avea loc, cu sprijinul reprezentanţelor diplomatice ale României, la cimitirele şi monumentele/operele comemorative dedicate ostaşilor români din Armenia, Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Franţa, Germania, Federaţia Rusă, Republica Moldova, Polonia, Slovacia şi Ungaria.
Omagiu pentru eroii patriei
În toate lăcaşele de cult se vor trage clopotele la ora 12,00, iar în instituţiile publice şi unităţile de învăţământ se va păstra un moment de reculegere în semn de omagiu pentru eroii patriei, precizează MApN.
Peste 330.000 de militari români şi-au pierdut viaţa în Primul Război Mondial, iar aproximativ 76.000 au rămas invalizi. Acestora li se adaugă victimele din rândul populaţiei civile, răpuse de boli, foamete sau executate de trupele de ocupaţie.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News