Data publicării:

Ziua Copilului Tâmpit

Autor: Val Vâlcu, val.vilcu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

”De sute de ani știm că matematica este un obiect problemă în școală. Există o minoritate, cca o cincime, care o studiază ușor și fără probleme. Ceilalți nu o învață niciodată, deși pot fi instruiți ca să treacă testele de matematică în procent mult mai mare, așa cum fac japonezii. Ei învață să treacă testele, după care uită matematica imediat, iar când ajung la treizeci de ani se descurcă la fel de greu la testele de matematică ca și occidentalii”.

Asta spune un profesor de antreprenoriat, Peter Drucker, într-o carte tradusă la Editura Enciclopedică, în 1993 (Inovația și sistemul antreprenorial). Coordonatorul colecției este chiar Mugur Isărescu. Guvernatorul Băncii Naționale este creditat de români cu cea mai mare încredere. Nici colecția lui Isărescu, nici observațiile pertinente ale experților nu au reușit să schimbe ceva, în 20 de ani, la Ministerul Educației.

Ministrul Remus Pricopie, profesor de Științele Comunicării, la bază, a comunicat că va aloca patru ore pe săptămână sportului, la gimnaziu, dând speranțe celor care se gândeau că se poate și altfel. În urma promisiunii, a crescut cu o oră timpul acordat matematicii!

Discuțiile sunt inutile. După 50 de ani în care matematica a fost regina școlii românești, nu s-a ales nimeni cu nimic: românii nu știu să se administreze, nu au spirit civic, nu cunosc reguli elementare de igienă și de viață sănătoasă, nu se descurcă prea bine în afaceri. Iar investiția în matematică a fost degeaba: cubul lui Rubik l-a inventat un ungur, în IT lucrăm pentru alții, ca niște căpșunari ai softului, marile industrii pentru care s-au pregătit generații de ingineri sunt fiare vechi, căci nu au existat manageri.

Este o risipă pe care o țară săracă nu și-o poate permite: 20% dintre elevi se plictisesc la ore, fiindcă matematica e prea simplă pentru olimpici. Restul de 80 la sută consumă inutil resursele sistemului, dar și ale familiei.

Motivul? Profesorii de matematică au fost directori și au rămas directori, au urcat în ierarhia inspectoratelor și în Minister, sunt la putere în sistem. Au funcții cheie și independență materială. Încă nu am auzit să ia cineva meditații la Educație Civică, deși asta e principala cauză a înapoierii țării, nu lipsa de abilități trigonometrice.

Poate că matematica organizează gândirea, dar așa se spunea și despre Armată, când era obligatorie. Uite că armată mai face doar o cincime din populația aptă pentru război și nu s-a prăbușit cerul. Desigur, profesorii de mate nu au monopolul industriei de fabricat absolvenți sedentari și tâmpiți. Programe învechite și manuale făcute pe comision își aduc contribuția lor. Dar matematicienii au cea mai mare influență într-un sistem refractar la inovație.

Așa că, măcar odată pe an, să ne gândim la copiii care nu creierul croit pentru calcule abstracte. Așa cum nu-i certăm pe cei fără voce, nu ar trebui să-i chinuim nici pe cei mai puțin dotați la mate cu teoria mulțimilor.

În restul timpului, să le plătim meditații, pentru subiectele grele de la Bac, ca să aibă ce uita imediat ce scapă de școală!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel