Data publicării:

Ziua Copilului. Află istoricul și când a fost sărbătorită prima dată în România

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

1 Iunie, copiii din România au motive  de bucurie. Doar e Ziua Copilului. Totuși, câţi dintre noi ştiu oare care este istoria acestei zile fericite sau dacă mai este sărbătorită şi în alte ţări.

Alegeri prezidentiale 2024

Ziua copilului a fost menţionată pentru prima dată la Geneva la Conferinţa Mondială pentru Protejarea şi Bunăstarea Copiilor în august 1925, acolo unde 54 de reprezentanţi din diferite ţări au adoptat Declaraţia pentru Protecţia Copilului. După această conferinţă, multe guverne au introdus Ziua Copilului.

În anul 1954 Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF) a recomandat ca fiecare stat să dispună de o zi denumită Ziua copilului.

În deceniul şase al secolului trecut, ONU recomanda statelor membre să-i sărbătorească pe copii. La 20 noiembrie 1959, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite vota Declaraţia Drepturilor Copilului. Numai că rezoluţiile Adunării Generale sună ca o recomandare, iar aplicarea lor nu este obligatorie pentru statele membre.

Originea sărbătoririi copiilor din România la 1 Iunie se află  la Moscova. Recomandarea Naţiunilor Unite, ca toţi copiii planetei să aibă o zi numai a lor, fusese pusă în aplicare de Uniunea Sovietică şi de statele din sfera sa de influenţă cu câţiva ani mai devreme.

Citește și: ZIUA COPILULUI, 1 IUNIE. INS prezintă date importante despre copiii din România

În noiembrie 1949 avusese loc la Moscova o reuniune a Federaţiei Internaţionale a Femeilor Democrate. 

Îmbrăţişând temele propagandei sovietice, participantele la reuniune opinau că de "pericolul imperialist" nu scapă nimeni. Cu atât mai puţin copiii, inocenţi şi fragili prin însăşi "definiţia" lor de copii. Cu acel prilej s-a decis că trebuie făcut neapărat ceva pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale tinerei generaţii şi totodată s-a proclamat data de 1 Iunie ca Zi Internaţională a Copilului. Deşi impusă cu argumentele propagandei, grija pentru copiii imperiului sovietic nu era deloc inutilă. În această parte a lumii, sărăcia, bolile, analfabetismul fiind mai degrabă regula, iar nu excepţia.

Deciziile de la Moscova au fost rapid impuse în "statele frăţeşti". Astfel, în şedinţa Secretariatului CC al Partidului Muncitoresc Român de la 22 martie 1950, la primul punct pe ordinea de zi figura şi "organizarea Zilei Internaţionale a Copilului". 1950 a fost primul an când copiii români au fost sărbătoriţi la 1 iunie. Din acest motiv, chiar şi astăzi, Ziua Copilului este marcată în prima zi a lui Cireşar doar în fostele republici sovietice şi în statele din Europa de Est.

Aproape 4 milioane de copii români sărbătoresc Ziua Internațională a Copilului

Numărul copiilor cu vârsta cuprinsa între 0-18 ani, care aveau domiciliul în România, a fost de peste 3,999 milioane, la 1 ianuarie 2015, în scădere cu 38.600 comparativ cu anul anterior, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Ponderea populației cu vârsta cuprinsa între 0-18 ani în totalul populației care trăieste în România a fost, la 1 ianuarie 2015, de 18%, în scădere față de anii anteriori.

Ziua Copilului este sărbătorită aproape pe  tot mapamondul


Argentina sărbătoreşte Ziua Copilului a doua duminică din luna august.
Australia sărbătoreşte Ziua Copilului în prima duminică din luna iulie.
Brazilia sărbătoreşte Ziua Copilului în data de 12 octombrie.
Bulgaria sărbătoreşte Ziua Copilului în data de 1 iunie.
Cuba sărbătoreşte Ziua Copilului în a treia duminică din luna iulie.
India sărbătoreşte Ziua Copilului în data de 14 noiembrie.
Japonia sărbătoreşte Ziua Copilului în data de 5 mai.
Mexic sărbătoreşte Ziua Copilului în data de 30 aprilie.
Polonia sărbătoreşte Ziua Copilului în data de 1 iunie.
Turcia sărbătoreşte Ziua Copilului în data de 23 aprilie.
Ungaria sărbătoreşte Ziua Copilului în ultima duminică al lunii mai.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel