Ziua Armatei României în școli
Ministerul Apărării Naționale organizează, în perioada 10-23 octombrie, cea de-a XII-a ediție a evenimentului „Ziua Armatei României în școli”.
Echipe din categoriile de forțe ale Armatei, elevi și studenți ai instituțiilor de învățământ militar și reprezentanți ai Birourilor informare - recrutare vor prezenta elevilor din instituții civile de învățământ din București și din țară semnificația zilei de 25 Octombrie, informații despre cariera militară și oferta educațională a MApN.
Pentru zona București-Ilfov proiectul se desfășoară cu sprijinul Centrului Militar Zonal București, Centrului Militar Ilfov, centrelor militare de sector, statelor majore ale categoriilor de forțe, Comandamentului Comunicațiilor și Informaticii, Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”, Academiei Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu, Colegiului Național Militar Dimitrie Cantemir și Școlii Militare de maiștri militari și subofițeri de logistică „Gheorghe Lazăr”.
Evenimentul se va desfășura după următorul program:
· Joi, 10 octombrie, între orele 09.00 -14.00, la Școala Gimnazială nr. 120 „Mărțișor”, sector 4, București.
· Vineri, 11 octombrie, între orele 09.00-14.00, la Colegiul Teoretic „Dante Aligheri”, sector 3, București.
· Marți, 15 octombrie, între orele 09.00 - 14.00, la Școala Gimnazială nr. 103, sector 5, București.
· Miercuri, 16 octombrie, între orele 09.00 - 14.00, la Liceul Tehnologic „Udriște Năsturel”, sat Hotarele, Giurgiu.
· Joi, 17 octombrie, între orele 12.00 - 16.00, la Școala Gimnazială „Ioan Bădescu”, Popești-Leordeni, Ilfov.
· Vineri, 18 octombrie, între orele 09.00 - 14.00, la Căsuța de tip familial „Floare albastră” (DGASPC, Serviciul rezidențial pentru copii și tineri).
· Luni, 21 octombrie, între orele 09.00 - 14.00, la Liceul Teoretic nr 1, Periș, Ilfov.
· Miercuri, 23 octombrie, între orele 10.00 - 17.00, la Complex Studențesc Privat „West Gate Studios”, București.
Proiectul este sprijinit de Asociația Spirit Tânăr, care va organiza la fiecare instituție de învățământ menționată câte un atelier traseu sportiv utilitar-aplicativ și de Federația Română de Airsoft, care va instala un poligon de airsoft, în data de 23 octombrie, pentru participanții de la „West Gate Studios”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News