Conform BBC Sport, antrenorul francez și-a dat pentru a doua oară demisia de la clubul madrilen, după ce în sezonul 2020-2021 nu a obținut niciun trofeu. Real Madrid a transmis un comunicat în care au menționat că „trebuie să respecte” decizia francezului cu origini algeriene. Clubul i-a mulțumit lui Zidane, în vârstă de 48 de ani, pentru „profesionalism, dedicare și pasiunea din acești ani, dar și pentru ce înseamnă pentru Real Madrid”.
Fostul mijlocaș al Franței a evoluat la Real Madrid din 2001 până în 2006 și a câștigat din postura de antrenor trei UEFA Champions League la rând, între 2016 și 2018, dar și un titlu LaLiga, în prima sa perioadă de management al clubului. Acesta a părăsit Spania în mai 2018, însă a revenit la 10 luni distanță, reușind să mai câștige un trofeu LaLiga, sezonul trecut.
Zidane este o legendă a clubului, spune Real Madrid
„Zidane este unul dintre cei mai legendari jucători ai Real Madrid și moștenirea sa se întinde mai mult decât realizările sale ca antrenor sau jucător al clubului nostru”, a transmis Real Madrid, printr-un comunicat. „El este conștient că are un loc în inimile fanilor clubului și va avea mereu un cămin la Real Madrid”.
În sezonul 2020-2021, Real Madrid a terminat campionatul din Spania la două puncte în spatele rivalei Atletico Madrid și a reușit să încheie anul sportiv fără vreun trofeu pentru prima oară din 2009-2010. Echipa a fost eliminată timpuriu din Copa del Rey de formația de divizia a treia Alcoyano, iar din UEFA Champions League a fost scoasă de Chelsea.
S-a speculat mult că Zidane va pleca
La începutul lunii acesteia, Zidane, care mai avea un an de contract, a negat că și-a informat jucătorii că va părăsi Real Madrid la finalul sezonului. Viitorul său a fost un subiect constant prezent în presa spaniolă, fiindcă au fost câteva replici acide între el, fani și conducerea clubului. Acesta a fost de părere că jucătorii săi merită mai mult respect. Zidane rămâne singurul antrenor din istorie care a cucerit trei trofee UEFA Champions League.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Bisericile din Occident, tot mai goale. Preot: Decât să judecăm, am putea lua aminte
- Ce înseamnă credința pentru omul modern. Cuvintele preotului ne liniștesc: Întotdeauna avem această lumină în noi
- Chirieac, despre ceremonia lui Putin: Este un ucigaș căutat și interzis în toate statele civilizate ale lumii