Data publicării:

Zidul lui Trump ar putea distruge situri arheologice la frontiera cu Mexicul

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Planul Administraţiei preşedintelui SUA, Donald Trump, de a înlocui unele bariere pentru vehicule dintr-o secţiune a frontierei cu Mexicul cu o structură de oţel poate deteriora până la 22 de situri arheologice, a dezvăluit marţi The Washington Post, care a publicat un raport al Serviciului Naţional de Parcuri, transmite EFE.

Alegeri prezidentiale 2024

Aceste situri se află în Monumentul Naţional Organ Pipe Cactus din Arizona, cunoscut ca locul originar al maiestuoşilor şi giganticilor cactuşi saguaro.

Potrivit publicaţiei, construcţia zidului ar putea produce un prejudiciu "ireparabil" ruinelor neexcavate ale localităţilor ancestrale din deşertul Sonora.

Lucrările de ridicare a zidului, care au început în respectiva secţiune luna trecută, se desfăşoară într-o zonă recunoscută internaţional ca rezervaţie a biosferei, cu o suprafaţă naturală conservată de 13.354 de hectare.

Acest parc naţional a fost, în acest an, unul din cele mai folosite de grupurile de migranţi.

The Washington Post, care a citat oficiali şi doi experţi care au efectuat o cercetare la faţa locului, a arătat că unele artefacte arheologice au fost afectate de trecerea vehiculelor off-road ale Patrulei de Frontieră din SUA care străbat deşertul în urmărirea migranţilor şi a contrabandiştilor.

Publicaţia a indicat că, după inspectarea a circa 18,2 km de-a lungul graniţei, specialiştii Serviciului Parcuri au identificat 17 situri arheologice "care probabil vor fi distruse total sau parţial de apropiata construcţie a zidului de frontieră".

Totodată, în aceeaşi evaluare făcută în luna iunie, aceştia au descoperit alte cinci zone care ar fi în pericol şi care ar trebui să se bucure de protecţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel