Data publicării:

Zidane, dorit ca antrenor la Machester United

Autor: Bogdan Cotigă | Categorie: Sport
WhatsApp
Zinedine Zidane, foto: Twitter / @OfficialZZidane
Zinedine Zidane, foto: Twitter / @OfficialZZidane

Tehnicianul Zinedine Zidane (46 de ani), care a demisionat în această vară de la Real Madrid, îşi doreşte să antreneze echipa de fotbal Manchester United în 2019, anunţă cotidianul francez L'Equipe.

 L'Equipe notează cu o uşoară ironie că relaţia rece dintre actualul antrenor Jose Mourinho şi conducerea clubului Manchester United poate duce la finalul ediţiei 2018-2019 fie la câştigarea titlului în Premier League, fie la demisie. Mourinho mai are contract cu gruparea engleză până în 2020, însă cotidianul francez scoate în evidenţă faptul că la cluburile unde a lucrat în trecut 'al treilea sezon a fost unul haotic' pentru antrenorul portughez.

Trebuia să îi ia locul lui Dechampes

Campionatul Angliei este o destinaţie obişnuită pentru antrenorii care au avut succes în Spania, numai în acest moment şase tehnicieni care au activat în La Liga aflându-se la conducerea unor grupări din Premier League. Zinedine Zidane, care în cei doi ani şi jumătate petrecuţi la Real Madrid a reuşit să câştige trei trofee Champions League, a fost considerat de presa franceză înaintea Cupei Mondiale din Rusia drept un posibil înlocuitor al selecţionerului Franţei, Didier Deschamps. După câştigarea Cupei Mondiale, Federaţia Franceză de Fotbal a dezminţit aceste informaţii, precizând că Deschamps va rămâne în continuare selecţioner. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel