Ziare, la zi: O făcătură despre un moș superpotent, în Libertatea
Trăienele, nici nu știi, cât de mic începi să fii! (conform sondajelor).
Ia uite ce zice presa despre treaba asta:
Știi cât de mic au dat știrea cei de la Evenimentul Zilei? Cum care știre, aia despre prăbușirea lui Băsescu și a PDL? La fel de mică pe cât e popularitatea președintelui. Dacă o dădeau pe cea a lui Boc, nu o puteai citi nici cu lupa. În schimb, au și ei un articol interesant și corect: nababii cu case pe marginea lacului Snagov au înființat o fundație pentru salvarea zonei, dar de fapt ei sunt cei care o poluează, cu iahturile lor de fițe și canalizarea deversată în apă. Eu aș vorbi și de poluarea vizuală, respectiv de casele acelea monstruoase, fără stil, care au înghițit ca niște căpcăuni peisajul. Astfel, doar în treacăt, repet, l-aș aminti și pe Videanu, cu capela/vila din cimitir, mare cât un palat de gherțoi și urâtă cu spume, care spume se varsă în lac, poluându-l. După ce aș scrie asta, evident că aș pleca de la EvZ la ANOFM, să-mi caut serviciu. Dintr-o pură coincidență, doar Videanu nu e nici sponsorul, nici proprietarul din umbră al Evenimentului.
Știi editorialul de ieri al CTP-ului, ăla în care a recunoscut că ronțăie prezervative? Tipul o beștelea pe Mădălina Manole, că s-a sinucis, neglijându-și, astfel, copilul, dar și presa fiindcă a tocat subiectul. Ei bine, presa s-a răzbunat pe CTP, transformându-l în agent de vânzări: Libertatea a preluat citatul cu Mădălina și l-a făcut titlu, deci CTP a contribuit la momirea cititorilor pe care îi disprețuiește fiindcă ei se preocupă de sinucideri, în loc să citească analizele lui CTP despre tenis. Mare lucru n-ar fi, un ziar trăiește o zi, apoi lumea uită. Ce-o să-i facă, însă, Mădălina? O să-l facă invidios, doar e Fata cu părul de foc! Cu păr, cum ar veni...
Nicoleta Luciu declară în Libertatea că sânii mari au și dezavantaje. De exemplu, o deranjează centura de siguranță. Ia să nu se mai lege în centură, doar are tot timpul airbagurile la ea.
I-am prins pe cei de la Libertatea și cu o făcătură: cică un miner britanic, la pensie, se laudă că a făcu sex cu 1500 de femei, din care 300 cunoscute pe internet. Moșul e prezentat într-o fotografie cu bandă neagră pe ochi. Cred că nu acolo trebuia pusă banda, dacă e cu adevărat minerul, ci pe târnăcop. Probabil, au luat o poză din arhivă și au acoperit ochii, să nu se vadă că e altul. Doar pensionarul din UK se laudă, nu se ascunde. Bine că nu trăiește în România. La ei, acolo, l-au lăsat să iasă la pensie la 60 de ani. La noi, îl ținea Vlădescu până la 67 de ani, 2300 de femei și puțin Parkinson, să lucreze în mină. Apropo, dacă moșul are Alzheimer? O fi făcut sex cu una singură, a plătit prin Interenet, iar 1500 de lire e tariful? Săracul om, fiind ușor dus cu pluta, le încurcă. Nu zbura și Boc, acum două luni, cu tancul prin deșert?
Gândul scrie că Băsescu a fost deosebit de conciliant și prietenos cu judecătorii, la ședința CSM. Normal, cu cine vreți să fie conciliant, cu profesorii și educatorii? La grădiniță a fost, nu va mai merge vreodată, în Justiție, cu procentele astea, s-ar putea să mai ajungă.
Puterea se referă la aceeași ședință a CSM, titrând: ”Traian Băsescu, la masă cu un informator al fostei Securități”. Ah, quelle horreur! Cum să stea Florica Bejinaru la aceeași masă cu Băsescu, după ce a semnat angajamente cu Securitatea? Ce să spun, îi ia vopseaua? Da’ acum 21 de ani, cine l-a trimis la Anvers, disidenții țărăniști sau fosta Securitate? Desigur, atunci nu stătea la masă cu securiștii, stătea în poziție de drepți.
Tot Puterea face bilanțul PDL: dacă se reduce numărul de parlamentari, cum a decis poporul, la actualele tendințe, partidul lui Boc pierde trei sferturi dintre parlamentari. S-o creadă ăla de-a scris-o! Sub 5 la sută, cât va avea la urne, îi pierde pe toți. Dar Băsescu va cere, că-i dreptul său constituțional, renumărarea!
România Liberă trage tare. De data asta în ”Clanurile care strâng drepturile de autor”. Ia uite despre ce e vorba:” Rudele mai multor membri din conducerea Oficiului Român pentru Drepturi de Autor (ORDA) fac afaceri de zeci de mii de euro cu această autoritate sau cu instituţiile controlate.Cel mai interesant exemplu de afaceri în familie cu ORDA este cel al Laurei Oprea, soţia lui Laurenţiu Oprea, directorul Direcţiei Registre Gestiune Colectivă (DRGC) din cadrul ORDA. Laura Oprea are atât contracte directe de afaceri cu oficiul, cât şi contracte indirecte cu firmele pe care instituţia condusă de soţ ar trebui să le supravegheze activitatea, din punct de vedere al drepturilor de autor”. Ok, dați-i la cap! Dar, nu uitați alt clan care strânge drepturile de autor, sugrumând presa: Vlădescu-Hossu, sindicalistul ăla care s-a făcut cât un dulap de atâta muncă.
Click a descoperit că Vârciu, fostul soț al Adelinei, fata cu nasul pe sus, jos și, mai ales, mult prea în față, a vrăjit o animatoare de la piscină în 10 minute, apoi a dus-o în fostul cămin conjugal, unde au făcut sex pe manele și apoi Celine Dion. Vorba vrăbiorului: vhrrei, nu vhrrei, eu tot ți-o Vârrciu! Și nu vă luați de asocierea dintre manele și Dion. Muzica țigănească era scrisă de micul Mozart, așa cum bine știi că e poreclit Moga.
Pentru a doua oară în două zile, Videanu apare într-un articol laudativ în Adevărul. Cred că ar trebui urmărite și Financiarul și ZF și Money Chanel. Să vedem ce lovitură va da, pe praful ăsta, Patriciu. Adevărul mai scrie că, la Haga, ”Serbia a mai pierdut odată Kosovo”. Aștept editorialul lui Popescu, care îl înjura în 1999 pe Țapu’, că ne-a plasat în tabăra care, iată, a avut dreptate.
Jurnalul Național scrie că angajații ANRE își primesc înapoi salariile nesimțite. ANRE e agenția care îi lasă pe băieții din energie să fie deștepți, făcând-o pe proasta. Într-adevăr, le trebuie salarii mari. Mai bine să se revolta presa pe salarii, decât pe banii din șpagă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News