Ziare, la zi: EBa și Virginia
Știți ce ar trebui să strige jumătate dintre cei care vor protesta, astăzi, în fața Parlamentului, ca să sprijine moțiunea PSD? Mircea Geoană, să ne ierți/ că-n decembrie am fost beți! Hai să
[caption id="attachment_2455" align="alignleft" width="300" caption="sursa: zidouta"][/caption]citim presa, pe lat și pe lung:
Adevărul a aflat că un grup de istorici aduce de la Moscova ”cel mai mare tezaur al României”, adică un tezaur documentar, alcătuit din mii de manuscrise scanate după originalele pe care le-au furat rușii. Nu-i rău, dar tot mi se pare că, în lipsa adevăratului Tezaur, e ca și cum ar aduce de la US Treasury bancnote scanate. Și de 20 și de 100 de dolari. Un articol despre criza din spitale are ca subtitlu o mostră de umor atât involuntar, cât și Dan Negru : ”Un paralizat, coleg de pat cu un sclerozat”. Autorul, dacă nu este o blondă, atunci sigur a fost învins într-o confruntare cu aceasta. Scleroza multiplă, la care face trimitere, e o boală gravă. Nu-i totuna să fii pacient cu scleroză multiplă sau, na c-am uitat cum îi spune, despre ce vorbeam? Ăăă, zi să-i zic... a, da, sclerozat.
Libertatea deschide în forță, cu Laura Andreșan, de la care smulge, superbă performanță jurnalistică, o confesiune: ”Urăsc canicula, fiindcă nu pot să fac sex”. Probabil în fân, o fi zis starleta porno, dar s-a pierdut la tipar, fiindcă altfel fata și-ar putea lua un aparat de aer condiționat. Poate că băncile reiau creditarea, după ce trec măsurile anticriză prin Parlament, și obține un împrumut doar cu condicuța. Pardon, cu buletinul.
Gândul este tare în interviuri. Lăzăroiu declară, referitor la defectoarea Teo, că el știa că aceasta va pleca la Antena 4, cum mai este alintat Partidul Conservator. Mare lucru. Așa știa și Blaga, în 2009, că vine criza, da’ dacă n-a spus? Cezar Preda este citat cu o vorbă de duh referitoare la Boc. Cică la dezbaterea cu premierul, el i-ar fi reproșat marelui rău mic că a devenit un fel de Croitorașul Cel Viteaz, odată ce l-a exclus pe Oajdea din partid. Atenție, însă la Vlădescu, care nu iartă, domnule Boc. Nu cumva să prestați activități de croitorie pe PFA, ca italienii evazioniști. Sau, Doamne Ferește, pe drepturi de autor.
Evenimentul Zilei reiterează avertismentul dat pensionarilor cu privire la efectele devastatoare ale radiațiilor. Stați în case, că vă ardele soarele, ceea ce ar fi, în mesajul subliminal lansat de EvZ, mai bine decât să vă ardă Boc la buzunare. Păcat de investiția fraților Păunescu, fiindcă pensionarii nu mai au nici bani de ziare, nici de abonament la net. EvZ mai scrie că Udrea s-a angajat să plătească șampania, dacă pică guvernul. Te pomenești că e adevărat ce se spune. Că Băsescu ar vrea s-o pună premier...Cât despre dezvăluirile cu care ne-a obișnuit EvZ, ziarul lovește necruțător: un tânăr acuză BlueAir că i-a schimbat zborul direct cu unul fără escală. În plus, am putea adăuga noi, nici n-a dat publicitate în Evenimentul, sau n-a dat câtă trebuie. Rușine, BlueAir! Treci la casierie! Să nu uit, însă, că demascările privesc și Opoziția. Pesedistul Șova a umflat 307.000 lei de la Administrația Străzilor din București, anul trecut și încă 85.000 de lei anul acesta. De ce? Ca să apere această instituție publică de un fost director, demis, care a dat-o în judecată. Propun ca, pe viitor, să dăm banii direct șefilor destituți, să stea acasă, că ieșim mai ieftin. Nu știu însă dacă necazul e generat de salariu, sau de șpagă. Și cum se calculează, în acest caz, penalitățile.
Puterea a obținut confesiunile Elenei Băsescu, ca reacție la articolul de ieri cu pițipoanca PDL trimisă ca atașat la New York, pe motiv că e prietena EBei. Iată ce spune europarlamentara despre ruptura care s-a căscat între ea și Virginia Diaconescu, fosta prietenă, în ianuarie: ”Modul în care considera că trebuie să fie viaţa ei era contrar principiilor mele. Ea voia mult mai mult decât i se cuvenea pentru că nu avea suficientă experienţă şi pregătire. Îi făcusem contract pe un an sau doi ani, dar nu se mai putea, i se urcase la cap”. Dar asta nu e totul. ” A fost în staff-ul de campanie şi asta e toată experienţa ei politică. Eu am adus-o şi în partid. Asta e... Aparenţele înşală”, a mai spus Elena. Reținem, deci, că există europarlamentari cu principii. Și că, dacă ești prieten cu EBa, ea te poate aduce în PDL. Problema este, acum, cine dracu mai vrea să vină în PDL? Tot din Puterea am aflat că a fost restituită moștenitorilor Colecția Stoica. Din păcate, nu e ăla la care vă gândiți, ci altul. Un fost diplomat interbelic.
În România Liberă n-am găsit nimic interesant. Nicio problemă, mai căutăm. E și mâine o zi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News