Ziare, la zi: Cât a scos Radu Vasile la videochat-ul Adevărul
Știi de ce nu și-a luat soția lui Bulă umbrelă, deși plouă de o lună de zile? Așteaptă întâi pantofii de la Udrea, s-o asorteze.
Cât așteaptă, face ca mine. Citește ziarele:
Cam în toată presa scrie, am uitat să-ți menționez încă de ieri, că Spania va câștiga în Africa de Sud sau cel puțin așa prezice caracatița Paul. Dacă e așa deșteaptă, să ne spună cât va câștiga colega ei, caracatița portocalie din România.
GSP notează că Băsescu dă Spania drept câștigătoare, la fel ca Paul. Prințul Paul, cred, cu care se și înrudește, prin cumetrie. Iar Paul, prin mezalianță, se înrudește la rândul său cu Juan Carlos. Sunt curios cu cine ține Prințul Duda?
În Evenimentul Zilei scrie editoriale șeful Libertății, Florian Bichir. Omul care arată ca un Rasputin în blugi și apare la OTV împreună cu îmblânzitorul de melci și femeia cu barbă (scuze, n-am vrut să fac vreo aluzie), susține în EvZ proiectul Roșia Montană. Totul este ca publicul lui Bichir să nu înțeleagă greșit și să caute roșia aia montană la piață, să-și facă bulion pentru potență.
Puterea e rămasă în urmă cu doi ani: ”Patronul clubului de fotbal Rapid, George Copos, continuă procesul cu colegul său de partid Dan Ioan Popescu, privind un apartament în Piaţa Victoriei. Copos a câştigat de curând mai multe spaţii în urma unui proces, iar printre acesta se regăseşte şi apartamentul de 100 de metri pătraţi în care locuieşte fostul ministru. În replică, Popescu susţine că a achiziţionat apartamentul în urmă cu mai mulţi ani în baza unui contract şi nu ştie absolut nimic despre procesul cu Copos. Conform agenţiilor imobiliare, un apartament de 100 de metri pătraţi în Piaţa Victoriei ajunge să coste până la 300.000 de euro”. Poate în 2008 costa atâția bani, înainte să vină criza. Dar, pe atunci, și Puterea valora mai mult, doar că se numea Gardianul.
Alt titlu din Puterea spune că scandalul Lista lui Turcu continuă: “Tucă nu o să mai doarmă liniştit pentru porcăria pe care a făcut-o!”, urlă Vosganian, care a pierdut procesul în care cerea 300.000 de euro Jurnalului Național, care l-a făcut securist. Mă Mariuse, dă-i omului banii, să-și poată lua un apartament în Piața Victoriei.
În Click, Victor Becali o acuză pe Ana Maria Prodan de furt: cică șutea haine în Frankfurt. Prodanca îl acuză de calomnie, momentan pe cale orală. Până nu-i intentează proces, nu o credem și nu-l vom crede nici pe Becali, dacă Ana Maria va pierde, ca Varujan. Dar, spre deosebire de Tucă, impresarul are de unde să-i plătească un apartament în Piața Victoriei.
Gândul scrie că uleiul de pește ar putea preveni cancerul de sân. Normal: pe femeia care se unge pe sân cu ulei de pește n-o mai strânge nimeni cu brutalitate în brațe, traumatizând glanda mamară și expunând-o riscului de cancer. Tot Gândul ne anunță că ”Americanii sunt pe cale de a descoperi antidotul SIDA”. Antidotul se ia, de regulă, după. Execepție face antidotul prostiei, care nu s-a inventat încă. Vaccinul pe care îl testează americanii se face înainte. Dacă va fi aprobat, ar fi minunat, dar uite că e a 5337-a știre despre cercetătorii americani care descoperă leacul SIDA sau pe cel al cancerului. Asta și scrisoarea din Congo care îmi oferă șase milioane de euro sunt promisiunile cu care m-am întâlnit cel mai des în viață. Șase milioane de euro, adică un bloc cu 20 de apartamente în Piața Victoriei.
Dacă vrei să adormi fără Diazepam te poți uita la VoxTv, dar când bagă reclame îți alungă ațipeala. Ai băgat de seamă că reclamele au sonorul mai tare și sunt mai clare decât filmele? E o conspirație sau mă enervează pe mine Magda Catone, de-mi vine să-i torn pe gât o cutie de Bonux? În fine, mai bine adormi cu o dezbatere preluată de România Liberă din The Economist, despre soarta UE și reforma monetară. Nici Alina Mungiu Pippidi nu putea scrie un text atât de încurcat și de anost. Iar asta, crede-mă, înseamnă ceva. Toată poliloghia legată de euro și alte valute nu m-a lămurit cu nimic: cum naiba să coste 300.000 de euro un apartament în Piața Victoriei?
România Liberă mai are și un interviu cu Răzvan Murgeanu, fost hidrotehnician. El zice că ”De frica ruşilor, Siretul şi Prutul au rămas neamenajate”. Acum, că e Băsescu atât de viteaz în relația cu Marele Vecin de la Răsărit, îndiguim lacul rusesc? Ce mai putem remarca în interviu? Nimic. Poate pe Murgeanu... trebuie menționată cariera acestuia: deși a pierdut toate, absolut toate alegerile la care a candidat, a fost mereu, dar mereu în posturi grase, ba pe la primărie, ba prin ministere. Să fie din cauză că e omul lui Băsescu, că a fost acuzat de colaborare cu Securitatea sau findcă e foarte, foarte competent?
Libertatea scrie că Ramona Gabor are o restanță la Relații Internaționale. Nu fii tristă, Ramono, și relațiile locale, cu bătrâni libidinoși plini de bani sunt la fel de bune! Tot Libertatea mai scrie că: ”Giovani Becali îl vinde pe Cristea cu un milion de euro”. Știi cum îmi închipui eu jucătorii lui Becali? Alergând pe teren cu pancarte de gât, ca mașinile: ”Mă vinde. Tel....”. În plus, mi se pare cam mult pentru un playboy care a marcat mai ales în poarta fufelor de Dorobanți. Cu banii ăștia, știi bine, iei trei apartamente în Piața Victoriei, unde nu-s atâtea fițe și mai ai și metrou.
Radu Vasile a fost invitat la video chatul Adevărul, ”Fii premier pentru o zi!”. O fi scos la fel de mult ca atunci când a stat în Palatul Victoria, împărțit la 243, numărul de zile petrecut în funcție? Altă veste frumoasă e următoarea : ”Nemulţumit că la matematică a luat 9,95, piteşteanul Florentin Drăghici a făcut contestaţie. Comisia a decis că merită nota maximă”. Cartienii îi spun ”Ambițiosul de la Bac”. Deci e de bine? Atunci, de Geoană de ce râdeai când a făcut contestație?
Observi că de pârlitul ăla de apartament din Victoriei n-am mai spus nimic, să nu se supere Patriciu că fac reclamă mascată folosindu-i marca (pe care o va pierde în favoarea lui Iucinu). Știi doar că nea Dinu are zeci de apartamente nevândute într-un complex imobiliar din nordul Capitalei...
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News