Zgonea: Nu apreciem modul de lucru specific Alianței D.A. Nu e nimeni obligat să stea la GUVERNARE
Președintele Camerei Deputaților a declarat că nu apreciază modul de lucru specific Alianței D.A., de a spăla rufele în public. Valeriu Zgonea a completat, cu referire la Crin Antonescu, că dacă vrea să devină președinte, trebuie să schimbe modelul pe care l-am avut în ultimii nouă ani. Zgonea a ajuns la concluzia că în politică "nu putem să ne luăm jucăriile și să plecăm" și cine nu se simte în stare să lucreze la guvernare poate să plece.
"I-am spus şi aseară domnului Antonescu, problemele pe care le are trebuie să le rezolve în cadrul Uniunii Social Liberale. Eu nu apreciez şi nici premierul Victor Ponta, nici colegii mei social-democraţi sau conservatori nu apreciem acest mod de lucru care era tipic Alianţei D.A., de a spăla rufele în public. Toate chestiunile, sincopele de etapă, informaţiile care apar în presă şi pun presiune asupra USL trebuie discutate strict în cadrul Uniunii Social Liberale, acolo se armonizează toate conflictele de idei şi apoi vii cu acelaşi mesaj coerent”, a declarat Zgonea, la RFI.
Antonescu trebuie să fie un președinte modern. Abordările sale nu fac bine nici PNL, nici USL
Președintele Camerei Deputaților a subliniat: "Crin Antonescu este un om al dialogului şi al consensului, pentru că aşa trebuie să fie un preşedinte modern, european, al statului român. Astfel de abordări, indiferent cine-l sfătuieşte nu sunt foarte, foarte, foarte bune nici pentru PNL, nici pentru USL, pentru că avem într-o balanţă mai multe avantaje şi mai multe câştiguri şi de imagine şi de respect din partea societăţii”.
Cine nu se simte în stare poate să plece de la guvernare
Social-democratul a completat: "Obligaţia noastră este să ducem mandatul până la capăt. Nu putem să ne certăm după un an de zile, să ne luăm jucăriile şi să plecăm. În spaţiul public, astfel de manifestări nu fac bine societăţii, pentru că oamenii sunt obişnuiţi iarăşi cu acelaşi tip de politică pe care au dezavuat-o şi au condamnat-o prin vot în 2012. Nu mai vor scandaluri, ei vor oameni care să lucreze pentru ei. Cei care sunt în stare să lucreze trebuie să rămână la guvernare, cei care nu sunt în stare pot să plece. Nu e nimeni obligat să stea la guvernare, dar aceasta este obligaţia noastră, am venit la guvernare, ne respectăm angajamentele”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News