Zgonea îi dă replica lui Dragnea: Ironia și bășcălia sunt...
Valeriu Zgonea a declarat că dacă Liviu Dragnea consideră că "ironia" şi "băşcălia" la adresa sa sunt prioritare, înseamnă că acestea sunt cele două subiecte de campanie electorală prin care cei care cred în social-democraţie vor câştiga alegerile locale, în replică la un comentariu al liderului PSD.
"Pot să comentez ce am comentat în ultimii 16 ani când discutăm despre politici publice, despre problemele din Sănătate, din sistemul de Educaţie, problemele legate de infrastructura rutieră, de lipsa capacităţii acestui stat de a absorbi fonduri europene, dar niciodată nu o să comentez ironiile sau acest tip de abordare pe care un politician o face. Şi chiar dacă vine din partea unui coleg din PSD, eu nu uit că am fost 20 de ani acolo. E în dreptul domniei sale. Fiecare dintre noi avem în dreptul nostru nişte responsabilităţi. Dacă asta crede domnia sa că e prioritar în campania electorală pentru colegii care candidează de la PSD, înseamnă că ironia şi băşcălia sunt cele două subiecte cu care vom putea să câştigăm alegerile cei care credem în social-democraţie. Eu nu comentez", a declarat Valeriu Zgonea, marţi, la Parlament, întrebat despre comentariul făcut la adresa sa de liderul social-democraţilor Liviu Dragnea.
Întrebat marţi despre fotografia postată de Valeriu Zgonea pe Facebook, în care preşedintele Camerei apare cu masca lui Zorro, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat că "Nu prea sunt multe de spus. (...) A fost Mihai Viteazul, acum a evoluat la Zorro. Se pare că, trecând prin antilope (...), el a fost tot timpul într-un bal mascat şi nu am ştiut noi şi probabil că nici nu am ştiut mereu ce se ascunde în spatele măştii. (...) Nu aş vrea să comentez mai mult, că s-ar putea ca mâine-poimâine să apară alt personaj".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News