Data publicării:

Zelenski: Ucraina nu este o zonă de graniţă între orci şi elfi, ci un viitor partener pentru 27 de ţări UE

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp
Zelenski, la summitul NATO: Ucraina are nevoie de bani şi arme. E un război pentru viitoarea ordine mondială / Sursa foto: Facebook, Volodimir Zelenski
Zelenski, la summitul NATO: Ucraina are nevoie de bani şi arme. E un război pentru viitoarea ordine mondială / Sursa foto: Facebook, Volodimir Zelenski

Ucraina trece într-o nouă etapă, odată cu nou câştigatul statut de stat candidat la aderarea la UE.

Statutul de candidat la aderarea la Uniunea Europeană este o nouă parte din istoria integrării europene a Ucrainei, care are o singură opţiune finală - apartenenţa deplină la UE - a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-o înregistrare video comună cu şeful Parlamentului de la Kiev, Ruslan Stefanciuk, şi premierul Denis Şmihal. Zelenski a subliniat că statutul de candidat este o etapă obligatorie prin care a trecut majoritatea ţărilor pentru a adera la UE, informează RADOR.

Punct fără întoarcere. O nouă imagine

Potrivit preşedintelui, acesta este un punct fără întoarcere şi nu doar o nouă denumire sau înştiinţare, ci un nou statut şi o nouă imagine. "Astăzi, se recunoaşte că Ucraina nu este o punte, nu este o pernă între Occident şi Federaţia Rusă, nu este o zonă tampon între Europa şi Asia, nu este o sferă de influenţă, nu este o zonă gri, nu este un teritoriu de tranzit şi nici o graniţă între orci şi elfi. Ucraina este un viitor partener egal pentru cel puţin 27 de ţări UE" - a subliniat Volodimir Zelenski. Totodată, liderul ucrainean a amintit că, pe 28 februarie, atunci când "în mijlocul fortificaţiilor şi printre sacii cu nisip, în pauzele dintre alertele de raid aerian" a fost semnată, în Biroul Preşedintelui, cererea de aderare la UE, mulţi erau sceptici, iar şansele Ucrainei erau considerate iluzorii. Zelenski a adăugat că Ucraina s-a unit şi lumea a văzut trăsătura unică a ucrainenilor: "cu cât nu ne cred mai mult, cu atât ne descurcăm mai bine". Amintim că liderii statelor Uniunii Europene au decis, joi seară, să acorde Ucrainei statutul de ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană. O decizie similară a fost luată şi în cazul Republicii Moldova, potrivit agenţiei de presă UKRINFORM.

Aderarea la UE, ca o logodnă

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a comparat obţinerea de către Ucraina a statutului de candidat la aderarea la Uniunea Europeană cu o logodnă - potrivit unei înregistrări video difuzate vineri, transmite RADOR. "În ceea ce priveşte relaţiile nu politice, ci umane, obţinerea statutului de candidat este ca o logodnă, un pas serios în relaţiile dintre Ucraina şi UE. Aceasta nu este doar prietenie, simpatie, ci o intenţie fermă şi oficială de a deveni un întreg în viitor. În viitorul apropiat" - a afirmat Zelenski. Potrivit preşedintelui, de acum înainte, Ucraina nu mai aparţine categoriilor de state terţe. "Ucraina se va putea alătura activităţii unor organisme şi noi programe ale UE" - a remarcat liderul ucrainean, amintind că Guvernul Ucrainei a elaborat deja o foaie de parcurs pentru implementarea legislaţiei, normelor şi regulilor UE în toate domeniile. În plus, potrivit lui Zelenski, legislativul ucrainean urmează să adopte o serie de legi privind integrarea europeană. Preşedintele a subliniat că Ucraina implementează reforme conform propriilor convingeri, deoarece caută nu să se alăture, ci să se întoarcă în familia europeană. Amintim că, pe 23 iunie, liderii Uniunii Europene s-au reunit la Bruxelles şi au aprobat decizia de a acorda Ucrainei şi Republicii Moldova statutul de ţări candidate la aderarea la UE.

Consiliul European a decis, joi, acordarea statutului de țară candidată la aderarea la UE pentru Ucraina și Republica Moldova. Anunțul a fost făcut pe Twitter de Charles Michel, președintele Consiliului European. „Am căzut de acord. Consiliul European tocmai a decis să acorde statut de candidat Ucrainei și Moldovei. Un moment istoric. Este un pas extrem de important pe drumul vostru către UE”, a scris Charles Michel. Acesta a adresat felicitări președinților Volodimir Zelenski și Maia Sandu, dar și popoarelor ucrainean și moldovean. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că salută decizia Consiliului European de a acorda Ucrainei statutul de candidat la aderarea la Uniunea Europeană. Zelensky a spus că este „un moment unic și istoric" în relațiile dintre Uniunea Europeană și Ucraina. Consiliul European a decis să recunoască perspectiva europeană a Georgiei și este pregătit să acorde statutul de candidat după ce vor fi abordate prioritățile restante, a mai anunțat Charles Michel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel