Zelenski, remarcă acidă la adresa SUA, pe subiectul scurgerilor de informații de la Pentagon: Am primit vestea din presă. Nu este bine pentru reputația Americii
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski susține că nu a avut conversații cu Casa Albă după ce scurgerile documentelor secrete ale serviciilor americane au fost postate pe rețelele de socializare.
Într-un interviu pentru Washington Post, Zelenski a spus că a aflat despre scurgerea Pentagonului prin intermediul presei și a susținut că „nu a primit informații de la Casa Albă sau de la Pentagon în prealabil”.
„Nu aveam aceste informații. Eu personal nu le aveam. Este, cu siguranță, o poveste proastă”, a spus el, numind incidentul ca fiind „neprofitabil” pentru Ucraina, precum și „de asemenea, deloc benefic pentru reputația Casei Albe și cred că nu este benefic pentru reputația Statelor Unite”.
Un oficial american a declarat pentru CNN, în urma interviului pe care l-a susținut Zelenski: „Suntem în comunicare constantă cu omologii noștri ucraineni cu privire la o serie de probleme, inclusiv cu privire la dezvăluirile neautorizate, dar nu vom intra în detaliile acestor discuții private”.
Brig. Generalul Patrick Ryder a declarat marți că nu poate vorbi despre afirmațiile lui Zelenski, spunându-i prezentatorului Wolf Blitzer de la CNN că secretarul Apărării Lloyd Austin „a efectuat un număr mare de apeluri telefonice” aliaților și partenerilor, inclusiv către omologul ucrainean, ministrul Apărării Oleksii Reznikov.
„Nu vreau să vorbesc în numele președintelui Zelenski. … Statele Unite, Departamentul Apărării, rămânem angajați să colaborăm foarte strâns cu Ucraina și cu aliații și partenerii noștri internaționali pentru a ne asigura că au asistența de securitate de care au nevoie pentru a-și putea apăra țara și a-și lua înapoi teritoriul suveran”, a afirmat Ryder.
Printre altele, în urma scurgerilor de informații s-a aflat că Ucraina a plănuit atacuri majore asupra Moscovei, dar a fost descurajată de SUA.
Un raport publicat de Washington Post a dezvăluit că forțele Kievului au intenționat să lanseze cel mai îndrăzneț atac asupra teritoriului rus. Totuși, se pare că atacul a fost descurajat de către SUA.
Potrivit documentelor americane văzute de ziar, Ucraina plănuia „lovituri în masă” adânc în spatele liniilor inamice care să coincidă cu aniversarea invaziei Rusiei din 24 februarie, inclusiv o formă de atac asupra Moscovei.
Generalul-maior Kyrylo Budanov le-a spus ofițerilor săi „să se pregătească pentru atacuri în masă din 24 februarie... cu tot ce avea Direcția Principală de Informații”.
Cu toate acestea, se spunea că Washingtonul s-a temut că atacurile din interiorul Rusiei ar putea provoca un răspuns agresiv din partea Kremlinului.
Ziarul a relatat că CIA a difuzat un nou raport clasificat cu doar două zile înainte de aniversare pentru a spune că Direcția Principală de Informații „a fost de acord, la cererea Washingtonului, să amâne atacurile” asupra Moscovei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News