Data publicării:

Zelenski: Doar protecţia deplină a cerului ucrainean va salva atât Ucraina, cât şi Europa de posibile escaladări ale agresiunii ruseşti

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto Agerpres
Foto Agerpres

Preşedintele Volodimir Zelenski a cerut partenerilor occidentali să asigure „protecţia deplină a cerului ucrainean”.

„Le repetăm partenerilor noştri că numai protecţia deplină a cerului ucrainean va salva atât Ucraina, cât şi Europa de multe posibile escaladări ale agresiunii ruseşti şi va încuraja cu siguranţă Rusia să pună cu adevărat capăt războiului”, a spus președintele Volodimir Zelenski.

Preşedintele ucrainean s-a referit şi la ideea negocierilor cu Moscova, pe care a respins-o, spunând că această opţiune nu ar aduce cu adevărat pacea.

Protecţia aeriană ar putea aduce o pace reală, „nu genul de propagandă care sună acum de la Kremlin despre presupusa disponibilitate pentru negocieri, pentru a câştiga timp şi a aduna forţe pentru o nouă ofensivă”, a spus Volodimir Zelenski.

De asemenea, Zelenski a spus că Ucraina se confruntă cu întreruperi ale energiei electrice, după un nou val de atacuri cu rachete ruseşti, în timp ce temperaturile au scăzut spre limitele îngheţului.

Citește și...

Apărarea antiaeriană a Ucrainei, sub presiune (analiză France Presse)

Apărarea antiaeriană joacă un rol esenţial şi extrem de eficient în răspunsul Ucrainei la invazia rusă, dar este pusă la grea încercare de intensificarea loviturilor Moscovei, notează vineri într-o analiză France Presse. Aflată în dificultate la sol, Rusia şi-a înmulţit din octombrie bombardamentele asupra infrastructurii energetice ucrainene, cu un val de lovituri deosebit de intense săptămâna aceasta. Dacă apărarea antiaeriană ucraineană a împiedicat până acum Moscova să preia controlul asupra spaţiului aerian al Ucrainei, aliaţii Kievului sunt conştienţi că vor trebui să o întărească pentru ca aceasta să poată înfrunta acest potop de foc.

În timp ce aceştia îşi propun să trimită atât arme moderne, cât şi vechi, subliniind că acestea nu vor fi imediat disponibile, Ucraina consideră că a venit timpul să i se livreze baterii sofisticate de tipul Patriot. „Ucraina continuă să se bată şi capacităţile sale de apărare aeriană vor fi esenţiale pentru ca ea să câştige', a recunoscut miercuri şeful statului major american, generalul Mark Milley. „Ar fi necesar un sistem de apărare aerian şi antirachetă integrat pentru a respinge atacurile aeriene ruseşti', a adăugat el, subliniind că loviturile de marţi reprezintă 'probabil salva cea mai devastatoare de la începutul războiului'.

Pentagonul a înregistrat 111 atacuri cu rachete ruseşti şi cu 26 de drone kamikaze la 15 noiembrie asupra Ucrainei. Când Rusia a invadat Ucraina în februarie, apărarea antiaeriană a Kievului era compusă în principal din avioane sovietice şi sisteme de apărare antirachetă, care au fost utilizate în mod eficient pentru a împiedica Moscova să controleze spaţiul aerian. Acest răspuns a afectat 'aproape toate aspectele capacităţii aeriene ruse', explică Karl Mueller, specialist în probleme de securitate şi militare la Rand Corporation. Potrivit lui, sistemele ucrainene cu rază lungă şi medie de acţiune au forţat avioanele ruseşti să apeleze la stocurile limitate de rachete, deoarece trebuiau să tragă de la mare distanţă pentru a nu fi doborâte. Iar sistemele cu rază scurtă de acţiune 'au limitat într-adevăr capacitatea ruşilor de a utiliza elicoptere de atac şi bombardierele pe câmpul de luptă', explică analistul citat, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel