Data publicării:

Zelenski ar fi vrut să arunce în aer conducta Prietenia, care aprovizionează Ungaria. Péter Szijjártó: Nu am primit niciun fel de explicaţie de la Kiev

Autor: Irina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp

Conducta care aprovizionează Ungaria, Prietenia, ar fi fost țintită de către președintele ucrainean Volodimir Zelenski, conform unei scurgeri de informații publicată în Washington Post. 

Alegeri prezidentiale 2024

Preşedintele Comisiei Europene ar trebui să se exprime personal în legătură cu informaţia potrivit căreia preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a vrut să arunce în aer conducta de petrol Prietenia care aprovizionează şi Ungaria, a declarat, pentru Radio Kossuth din Budapesta, ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó. ”De la Kiev nu am primit nicio explicaţie în legătură cu această informaţie, însă cazul are o mare greutate, deoarece dacă cineva vrea să distrugă securitatea aprovizionării cu energie a unei ţări poate fi considerat drept un atac la adresa suveranităţii ţării respective” a spus el, conform Rador. 

Presa din Ungaria mai notează că Ursula von der Leyen a reacţionat luni cu o tăcere confuză şi cu un râs forţat când mass-media a întrebat-o ce crede despre articolul publicat în paginile ziarului Washington Post, care se referă la faptul că preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a vorbit cu unul dintre colegii săi direcţi despre aruncarea în aer a conductei Prietenia pentru a pune economia şi Guvernul ungar condus de Viktor Orbán într-o situaţie dificilă.

Preşedintele Comisiei Europene a spus, în final, că nu a auzit despre acest caz. Cu toate acestea, de cel puţin o zi presa mondială era deja preocupată de faptul că preşedintele ucrainean ar fi putut planifica un atac asupra aprovizionării cu energie a unui stat membru UE, o ţară membră NATO, mai notează sursa citată. 

”Atac asupra suveranității țării”

Péter Szijjártó a declarat în cadrul emisiunii "Jurnal de Duminică”, difuzată de Radio Kossuth din Budapesta, că până în prezent nu au primit nicio explicaţie de la nimeni pentru ştirea bazată pe o scurgere de informaţii.

"Nu am primit niciun fel de explicaţie de la Kiev la aceste ştiri sau zvonuri. Cred că aceasta este o chestiune atât de importantă încât preşedintele Comisiei Europene ar trebui să se exprime personal, deoarece problema securităţii aprovizionării cu energie a devenit acum o chestiune de suveranitate şi, dacă cineva încearcă să distrugă securitatea aprovizionării cu energie a unei ţări, aceasta poate fi considerată drept un atac asupra suveranităţii ţării respective", a afirmat şeful diplomaţiei ungare, care a menţionat: dacă transportul prin Ucraina va fi zădărnicit, atunci fizic va fi imposibil de asigurat aprovizionarea Ungariei cu petrol, deoarece capacitatea conductei de petrol din Croaţia este mult mai mică decât cererea totală de petrol a Ungariei, a Slovaciei şi parţial a Cehiei.

Péter Szijjártó a mai declarat, acuzând creșterea taxei de tranzit, că ”Populaţia Ungariei a plătit şi aşa un preţ foarte mare pentru un război care nu este războiul ei şi nu are nicio legătură cu izbucnirea acestui război, astfel că ar fi o aşteptare legitimă ca în viitor preţul şi mai mare al războiului să nu fie plătit de poporul ungar”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel