Data publicării:

Zelenski afirmă că Israelul este un loc bun pentru discuţii cu Rusia

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Volodimir Zelenski/ captură video Facebook
Volodimir Zelenski/ captură video Facebook

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că Israelul face multe eforturi pentru a organiza discuţii de pace la nivel înalt între Ucraina şi Rusia şi a sugerat că acestea ar putea avea loc la Ierusalim, informează Reuters.

După ce s-a adresat parlamentului israelian, în intervenţia sa video zilnică către ucraineni preşedintele Zelenski a declarat că prim-ministrul Naftali Bennett încearcă să acţioneze ca un intermediar între Kiev şi Moscova.

'Desigur, Israelul are interesele sale, strategia sa de a-şi proteja cetăţenii. Înţelegem totul', a spus Zelenski, aşezat la birou, în tricoul său kaki.

'Prim-ministrul Israelului, domnul Bennett, încearcă să găsească o modalitate de a organiza discuţii. Şi suntem recunoscători pentru asta. Suntem recunoscători pentru eforturile lui, astfel încât mai devreme sau mai târziu vom începe să avem discuţii cu Rusia, eventual la Ierusalim. Este locul potrivit pentru a găsi pacea. Dacă este posibil'.

În ultima săptămână, premierul Naftali Bennett şi-a intensificat eforturile de a aduce cele două părţi împreună şi a vorbit în mai multe rânduri atât cu Volodimir Zelenski, cât şi cu Vladimir Putin. Săptămână trecută, premierul israelian a zburat în secret la Moscova pentru a se întâlni cu liderul de la Kremlin.

Zelenski, care este evreu, a abordat din nou duminică acuzaţia Rusiei conform căreia conduce o administraţie care susţine nazismul. Trecând de la ucraineană la rusă, Volodimir Zelenski a spus:'Propagandiştii ruşi au o treabă grea astăzi. Pentru prima dată, un preşedinte ucrainean a vorbit cu parlamentul Israelului şi, prin înregistrare video, cu poporul Israelului, un ucrainean acuzat de nazism de către Moscova. Însuşi acest fapt demonstrează deja că lucrurile nu sunt aşa cum spune Moscova', scrie Agerpres.

Citește și Kievul respinge ultimatumul rus de a depune armele la Mariupol

Conducerea Ucrainei a respins categoric ultimatumul primit din partea armatei ruse de a depune armele şi de a preda oraşul Mariupol, informează luni Reuters.

'Nu va exista nicio predare, nicio depunere a armelor', a declarat viceprim-ministrul Irina Vereşciuk pentru Ukraîinska Pravda la primele ore ale zilei de luni. Răspunsul a fost deja comunicat părţii ruse, a spus ea. Irina Vereşciuk a cerut, în schimb, ca armata rusă să deschidă coridoare umanitare în Mariupol, oraşul-port din sud-estul Ucrainei asediat de forţele ruse.

Rusia, apel către armata ucraineană de la Mariupol să depună armele şi să părăsească oraşul luni dimineaţă. Vezi articolul aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel