Zegrean, despre numirea lui Morar la CCR: Este legală
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
zegrean dece
zegrean dece

Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a spus, luni, că numirea procurorului Daniel Morar la CCR de către președintele Traian Băsescu îndeplinește condițiile legale.

”Cred că este o numire care îndeplineşte condiţiile legale”, a declarat Augustin Zegrean.

Președintele CCR a participat, luni, la dezbaterea ”Rolul Curţii Constituţionale într-o democraţie consolidată. Apartenenţa la puterea judecătorească? Perspective în noul context constituţional” organizată de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor şi Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului, la Parlament. La aceasta a participat și judecătorul CCR, Petre Lăzăroiu, dar și ministrul Justiției, Mona Pivniceru.

Zegrean a precizat că în Constituţie se prevede ca membrii Curţii să aibă 18 ani de muncă în justiţie şi să fie pregătiţi profesional, iar ”Daniel Morar a dovedit că este pregătit profesional”.

Un procuror la CCR, nimic anormal

Întrebat dacă numirea unui procuror la CCR nu încalcă spiritul Constituției, președintele Curții a răspuns că ”mai sunt foşti procurori care au activat în cadrul Curţii şi nu le-a pus nimeni nicio piedică”. El a spus că şi procurorii sunt la fel de magistraţi ca şi judecătorii, adăugând din nou că în legea fundamentală nu se face o delimitare la condiţia pentru membrii Curţii privind experienţa în justiţie între judecători şi procurori.

”Am fost surprins, pentru că nu ştiam că s-a numit astăzi, nu de altceva”, a mai spus Augustin Zegrean.

Președintele Traian Băsescu a semnat luni decretul de numire în funcția de judecător CCR al procurorului Daniel Morar, pentru un mandat de nouă ani, ce va începe din nouă iunie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel