Câteva zeci de poliţişti, membri ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), precum şi mai mulţi angajaţi din penitenciare, protestează miercuri, în faţa Ministerului Afacerilor Interne, aceştia fiind nemulţumiţi de subfinanţarea sistemului de ordine publică.
Sindicaliştii sună din vuvuzele, bat din tobe şi flutură pancarte pe care scrie:
'Peste 60% din angajaţii MAI au salariul minim pe economie', 'Avem onoarea să vă raportăm, abuzurile voastre nu le mai suportăm', 'Cetăţeni, poliţiştii sunt în slujba dumneavoastră, însă guvernanţii le fură mereu din bani'.
Preşedintele Federaţiei Sindicatului Agenţiei Naţionale a Penitenciarelor (FSANP), Sorin Dumitraşcu, a declarat pentru Agerpres că problemele cu care se confruntă angajaţii din penitenciare sunt similare celor ale poliţiştilor.
'Protestăm în primul rând în semn de solidaritate faţă de colegii noştri poliţişti şi protestăm pentru că avem exact aceleaşi probleme ca şi colegii noştri poliţişti. Este vorba de subfinanţarea sistemului penitenciar, acelaşi lucru se întâmplă şi cu poliţia, de fapt tot sistemul de ordine publică se află în aceeaşi situaţie, este vorba de condiţiile de lucru şi despre dotările precare. Nu s-a mai investit de mult în condiţii de lucru, iar dotările sunt la nivelul anilor '70', a spus Dumitraşcu.
De asemenea, acesta a mai spus că angajaţii din penitenciare solicită o legislaţie şi un cadru instituţional care să protejeze angajaţii din penitenciare faţă de agresiunile la care sunt supuşi 'aproape zilnic', de către persoanele pe care le au în custodie. Întrebat despre situaţia orelor suplimentare din cadrul penitenciarelor, Dumitraşcu a răspuns că în ultimii doi ani s-au adunat peste 1 milion de ore suplimentare neplătite.
'În sistemul penitenciar, în ultimii doi ani s-au adunat peste 1 milion de ore suplimentare, neplătite. Nu este vorba de acele ore suplimentare care au fost efectuate şi recuperate. Am cerut ministrului Justiţiei să găsească o soluţie legislativă ca pe viitor să poată fi plătite aceste ore şi să putem recupera ce s-a lucrat deja. Avem o promisiune, însă până acum nu s-a întreprins nimic în acest sens', a mai spus preşedintele FSANP.
Protestul angajaţilor din poliţie şi penitenciare se va desfăşura în intervalul orar 10:00 - 14:00.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană