Zeci de percheziții în judeţele Călăraşi şi Ilfov, la traficanții de droguri
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Foto: pixabay.com
Foto: pixabay.com
Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Bucureşti şi Călăraşi au efectuat 30 de percheziţii la domiciliile unor persoane bănuite de trafic cu droguri.

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - B.T. Călăraşi, au efectuat 30 de percheziţii domiciliare, în judeţele Călăraşi şi Ilfov, precum şi în municipiul Bucureşti, la persoane bănuite de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic intern de droguri de risc şi mare risc.

”Din cercetări a reieşit că, începând cu 2018, persoanele bănuite, cu vârste cuprinse între 19 şi 38 de ani, ar fi comercializat droguri de mare risc (cocaină) şi droguri de risc (cannabis), în judeţul Călăraşi. În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate diverse cantităţi de droguri (cocaină, cannabis, MDMA), 18 telefoane mobile şi bani”, se arată într-un comunicat de presă. 

Persoane reținute de polițiști



Șase persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă. Faţă de o a şaptea persoană, a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale, iar la activităţi au participat şi jandarmi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel