Data publicării:

Zeci de mii de pușcăriași revin în Rusia după ce și-au terminat contractele pe front

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pxhere. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pxhere. Imagine cu rol ilustrativ
Peste 30.000 de infractori au revenit în Rusia, după ce și-au făcut datoria de a lupta pe front.

Un număr de 32.000 de deţinuţi din Rusia care au fost trimişi să lupte în Ucraina ca „militari” s-au întors acasă, a anunţat duminică Evgheni Prigojin, liderul grupului privat de mercenari Wagner, potrivit Agerpres. Ei au participat la lupte şi au îndeplinit contractul pe care l-au semnat, a spus el.

Mulţi se tem că atâţia infractori, printre care ucigaşi şi alţi violenţi, au fost iertaţi şi eliberaţi înainte de termen. Unii dintre ei au comis deja noi crime după eliberare.

„Reintregare socială” prin lupta pe front

Dar şeful Wagner consideră că serviciul militar este un program de reintegrare socială. El a scris pe Telegram că cei eliberaţi au făcut doar 83 de infracţiuni. Asta înseamnă de 80 de ori mai puţine crime decât cei care au ieşit din închisoare după ce şi-au ispăşit pedeapsa.

Prigojin, un apropiat al lui Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, a angajat personal deţinuţi din închisori pentru a-i trimite să lupte în Ucraina. Cei care au acceptat să lupte în război au fost iertaţi de Putin. Condiţia era să facă cel puţin şase luni de misiuni de luptă în Ucraina.

O mare parte au murit în luptă

 

În martie, Prigojin a declarat că dintre cei 5.000 de foşti deţinuţi eliberaţi din Wagner, 20.000 au murit în luptele din Bahmut, un oraş din estul Ucrainei, inclusiv 10.000 de foşti deţinuţi. El a avut grijă ca aceşti criminali să fie îngropaţi cu onoruri militare.

Activişti pentru drepturile omului acuză că Rusia continuă să angajeze masiv deţinuţi din închisori pentru a-i trimite pe frontul din Ucraina. Ei afirmă că Ministerul Apărării rus foloseşte acum sistemul penitenciar pentru a recruta luptători.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel