Data publicării:
Zeci de mii de pelerini, prezenţi pe Câmpia Libertăţii din Blaj, în aşteptarea Suveranului Pontif
Zeci de mii de pelerini veniţi din toată ţara sunt prezenţi duminică, încă de la primele ore ale dimineţii, pe Câmpia Libertăţii, în aşteptarea Papei Francisc, care va oficia, începând cu ora 11,00, Sfânta Liturghie şi ceremonia de beatificare a şapte episcopi greco-catolici martiri.
După o călătorie care a durat, pentru unii, toată noaptea, pelerinii au participat la rugăciunea de dimineaţă şi s-au rugat împreună cu preoţii care însoţesc majoritatea grupurilor de credincioşi.
Oamenii au ascultat mai multe pricesne, interpretate de către Sava Negrean Brudaşcu. Programul religios-cultural cuprinde în continuare, până la sosirea Papei Francisc, rugăciuni şi alte pricesne şi cântece religioase interpretate de Veta Biriş şi Paula Seling.
Sunt prezenţi credincioşi din Bucureşti, Maramureş, Bihor, Bistriţa - Năsăud, Cluj, Sibiu, Hunedoara şi alte judeţe ale ţării, unii dintre ei plecaţi de acasă încă de sâmbătă seara, cu trenul, autocare, microbuze şi maşini personale. O parte dintre ei poartă steguleţe cu însemnele naţionale şi ale Vaticanului.
Suveranul Pontif este aşteptat să ajungă la Blaj în jur de 10,30, urmând ca, de la ora 11,00 să oficieze, alături de 800 de preoţi, potrivit organizatorilor, Sfânta Liturghie şi ceremonia de beatificare a şapte episcopi martiri.
Potrivit evaluarii din acest moment a Comitetului Interministerial pentru Securitate “Vizită Papa Francisc 2019” la evenimentele publice ale Sanctității Sale de la Blaj participa 40.000 de pelerini.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News