Data publicării:

Zeci de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure, stinse de pompieri în Alba

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto ilustrativ
Foto ilustrativ
Pompierii din județul Alba s-au luptat în ultimele zile cu stingerea a zeci de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. 

Toate incendiile de vegetație uscată și litieră de pădure izbucnite în data de 8 aprilie, au fost lichidate de către pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Unirea" al județului Alba.

Suprafețele afectate:


- Lupșa - aprox. 32ha litieră de pădure și vegetație uscată;

- Sălciua - aprox. 40ha vegetație uscată;

- Pâclișa - aprox. 3ha vegetație uscată.

În misiunile de localizare și stingere a incendiilor au intervenit peste 10 autosăeciale, încadrate cu peste 30 de subofițeri ISU și peste 40 de persoane din cadrul serviciilor voluntar profesioniste.

Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură – APIA va aplica sancțiuni care ajung până la excluderea de la plata sprijinului financiar pentru deținătorii terenurilor igienizate prin incendierea vegetației uscate și care nu au obținut acceptul autorităților.

Amenzi drastice 

Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Judeţean Alba va aplica amenzi în valoare de 3000-6000 lei persoanelor fizice şi 25000-50000 lei persoanelor juridice.

Pentru arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile fără obţinerea permisului cu foc şi/sau fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, cetăţenii (proprietarii de terenuri) sunt pasibili de sancţiune contravenţională, astfel: 1000 – 2500 lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel