Zeci de amenzi date de Poliția Locală din Târgoviște, în weekend. Cum au fost prinși cetățenii
Autor: Ema Apostu | Publicat pe: 20 sep, 21:13
WhatsApp
Sursa foto: incomod-media.ro
Au fost date peste 50 de amenzi în Târgoviște, în acest weekend. Ce nereguli au comis cetățenii.

În acest weekend, polițiștii locali din Târgoviște au aplicat 7 avertismente scrise și 53 de amenzi, în valoare de 12.400 de lei, pentru consum de alcool în locuri neautorizate, fumat în incinta locurilor de joacă pentru copii, aruncarea de deșeuri și resturi alimentare pe domeniul public (în special coji de semințe) și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

Acțiunea polițiștilor locali a avut și caracter preventiv, astfel că au fost distribuite flyere cu recomandări privind obligațiile ce le revin cetățenilor pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță, dar și pentru păstrarea igienei și curățeniei pe domeniul public al municipiul Târgoviște.

"Astfel de acțiuni se vor desfășura constant de către efectivele Poliției Locale Târgoviște, în scopul menținerii unui climat de liniște și calm, ordine și siguranță, curățenie și sănătate publică, iar toate cazurile de încălcare a legislației în vigoare vor fi sancționate

Pentru aceste motive, este important ca târgoviștenii să înțeleagă faptul că respectarea normelor de conviețuire socială într-o comunitate este obligatorie pentru fiecare dintre noi. Vă mulțumim pentru înțelegere, colaborare și spiritul civic demonstrat! Suntem la dispoziția cetățenilor 24/24 ore. Apelați cu încredere Dispeceratul nostru la telefoanele de contact 0245.921 / 0731.327.436 / 0785.212.904", se precizează într-un comunicat remis de Poliția Locală Târgoviște.

G Ad:

În luna mai a acestui an, mai mulți tineri din Pitești de această dată s-au trezit amendaţi de Poliţia Locală şi puşi să strângă, cu mătura şi făraşul, mucurile de ţigări şi cojile de seminţe pe care le-au aruncat în stradă. Au fost aplicate, atunci, 41 de sancţiuni contravenţionale, majoritatea fiind pentru aruncatul cojilor de seminţe şi resturilor de ţigări pe domeniul public. Poliţiştii locali au ţinut să le dea tinerilor şi o lecţie practică: i-au pus să-şi adune mizeria.

Vezi și: Amendă maximă pentru un bucureștean care a abandonat 5 pui de pisică - GALERIE FOTO

Peste 47.000 de amenzi date de Poliţia Rutieră într-o singură săptămână

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro
Spectacola.ro
Spectacola.ro