Zece fermieri din Măicăneşti primesc subvenţii pentru a hrăni gâsca cu gâtul roşu
Zece fermieri din comuna Măicăneşti, care au înfiinţat culturi în arealul de hrănire al gâştei cu gâtul roşu, specie migratoare pe cale de dispariţie, primesc subvenţii de circa 350 de euro pe hectar, potrivit reprezentanţilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Vrancea.
"Pe măsura 7, 'terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roşu', avem în comuna Măicăneşti şase mari fermieri şi patru mai mici care au înfiinţat culturi în arealul de hrănire al gâştei cu gâtul roşu şi primesc subvenţii de circa 250 de euro la hectar. La această sumă se adaugă subvenţia pe suprafaţă, de 100 de euro la hectar", a declarat, pentru AGERPRES, directorul APIA Vrancea, Alina Maria Alecu Bută.
Aceasta a precizat că pentru a putea beneficia de subvenţii, fermierii sunt obligaţi să respecte anumite cerinţe pe o perioadă de minim cinci ani, cea mai importantă referindu-se la asigurarea hranei pentru gâsca cu gâtul roşu.
"Fermierii trebuie să lase o suprafaţă de porumb nerecoltată de minim 5%, iar în anul în care nu înfiinţează o cultură de porumb trebuie să asigure o cantitate de minim 100 de kilograme de boabe de porumb la hectar pentru ca aceste gâşte să se poată hrăni atunci când sunt în trecere prin zonă. Pe o perioadă de cinci ani este obligatorie înfiinţarea în cel puţin doi ani a culturii de porumb pe timpul verii", a mai spus directorul APIA Vrancea.
Gâsca cu gât roşu (Branta ruficollis) a fost inclusă pe lista speciilor pe cale de dispariţie şi este ocrotită la nivel internaţional prin Convenţia pentru Conservarea Vieţii Sălbatice şi a habitatelor Europene, la care România a aderat în 1993. În ţara noastră, gâsca cu gâtul roşu apare la sfârşitul lunii octombrie şi poate rămâne până în martie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News