Data publicării:
Zece deputați din USR, PNL și AUR au anunțat că s-au înscris în Partidul DREPT. De ce e o mișcare importantă
Zece deputați din USR, PNL și AUR au anunțat că s-au înscris în Partidul DREPT.
VEZI ȘI: Pe cine votăm? Chirica aplică schema Birlic la parlamentare: Candidez să plec, dar rămân cu voi
Zece parlamentari de la USR, PNL și AUR au anunțat luni conducerea Camerei Deputaților că s-au înscris în Partidul DREPT (Dreptate și Respect în Europa). Printre aceștia se numără și Gheorghe Pecingină, care a dat detalii, la Antena 3 CNN, despre acest nou partid.
„Nu este partidul lui Mircea Geoană. Este o platformă care începând de astăzi are reprezentare în Parlamentul României. Sunt zece parlamentari”, a spus Gheorghe Pecingină, la Antena 3 CNN.
„Ne dorim să fie o platformă pentru independenți, indiferent dacă candidează la alegerile parlamentare sau prezidențiale. Este o platformă care să ajute această categorie de candidați și partidele mici. Și am să vă lămuresc de ce sau cum putem să ajutăm, cu această platformă, independenții. Știți că marea problemă a acestei categorii de candidați o reprezintă reprezentarea în secțiile de vot. Noi putem acum, prin aderarea celor 10 deputați, putem să asigurăm observatorii secțiilor de vot pentru cele două rânduri de alegeri”, a mai spus acesta.
Cine sunt cei zece deputați care s-au înscris Partidul DREPT
Cei zece deputați care și-au anunțat înscrierea în Partidul DREPT sunt Apjok Norbert (ex-UDMR), Florică Ică Calotă (ex-PNL), Toda Daniel Liviu (ex-USR), Gheorghe Pecingină (ex-PNL), Liviu Ioan Balint (ex-PNL), Daniel Florea (ex-PSD), Radu Tudor Ciornei (ex-USR), Gheba Daniel Sorin (ex-AUR), Lazăr Ion Marian (ex-USR), Paul Cristian Ichim (ex-USR).
Totodată, precizăm că USR a anunțat luni că a exclus din partid şi din grupul parlamentar doi deputaţi – pe Marian Lazăr şi pe Radu Ciornei, care „au recunoscut că în ultima perioadă au avut discuţii cu alte partide pentru a obţine garanţia că vor fi pe locuri eligibile la alegerile parlamentare”.
Precizăm că potrivit Articolului 118^1 din legea privind alegerea senatorilor și deputaților, pot avea reprezentanți în secțiile de vot și acele partide ”care nu au participat la ultimele alegeri parlamentare, dar la data declanșării calendarului electoral pentru alegerile parlamentare au ca membri 7 senatori sau 10 deputați”. Partidul Dreptate și Respect în Europa nu a participat la alegerile parlamentare din 2020, dar are 10 deputați, deci poate avea avea reprezentanți în secțiile de vot.
Este important de menționat că în Registrul Partidelor Politice, se arată că Partidul DREPT a fost fondat de Iulian Nămoloșanu în 2023, apărând ca fiind condus de Alexandru Gâdiuță, viceprimar al Sectorului 6 din București. Acesta a fost exclus din USR în noiembrie 2023. Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe s-ar afla în discuții cu Partidul Drept pentru susținerea la alegerile parlamentare, după ce a anunțat săptămâna trecută că va candida.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News