Zborurile cu avionul spre Grecia vor fi paralizate joi de o grevă naţională
Zborurile cu avionul spre şi dinspre aeroporturile din Grecia vor fi paralizate joi, când controlorii de trafic aerian şi angajaţii din sectorul aviaţiei civile se vor alătura unei greve naţionale de 24 de ore, în semn de protest faţă de accidentul de tren din seara zilei de 28 februarie, cel mai grav din această ţară, transmite Reuters.
Greva generală, declanşată de cele mai mari sindicate din sectorul public şi privat din Grecia, este ultimul dintr-o serie de proteste faţă de Guvernul conservator şi o clasă politică ce a ignorat, în mod repetat, apelurile sindicatelor cu privire la măsuri de siguranţă.
În ziua de 16 martie, toate zborurile cu avionul vor fi oprite între ora locală 12:01 a.m. şi miezul nopţii (10:01 GMT - 22:00 GMT) urmând să fie efectuate doar zborurile de survolare, zborurile de urgenţă precum şi zborurile de căutare şi salvare, a declarat pentru Reuters un oficial din cadrul Autorităţii Aeronautice Civile din Grecia.
Companiile aeriene Aegean Airlines şi Olympic Air au anunţat că au fost nevoite să anuleze toate zborurile pe rute interne şi internaţionale programate pentru ziua de joi. În total, sute de zboruri ar urma să fie afectate joi pe cele aproximativ 40 de aeroporturi din Grecia.
De asemenea, navele vor rămâne la chei în porturile din Grecia din cauza grevei, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News