Data publicării:

Zăpadă în România. Gabriela Băncilă (ANM), informații actualizate. La ce să se aștepte românii / video

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Vremea
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels

Gabriela Băncilă, director în ANM, a vorbit, în exclusivitate pentru DC News, despre vremea lunii iunie.

Întrebată dacă se mai află zăpadă pe crestele munților, în această perioadă a anului, Gabriela Băncilă a declarat că nu se mai poate pune problema de un strat important, ci doar pe alocuri, prin zonele umbrite.

„Tocmai ce s-a anunțat, de către colegii noștri de la Sibiu, încheierea sezonului nivologic, sezon sau activitate care se ocupă cu studiul stratului de zăpadă. Lucrul acesta s-a întâmplat pe parcursul zilei de ieri, tocmai pentru că zăpada care se mai află pe vârfurile montane cele mai înalte se întâmplă să fie în zonele adăpostite, umbrite, care ar putea să mai pună probleme în contextul creșterii valorilor termice, prin determinarea unor alunecări și căderi de bolovani sau alt material de pe versanți. Despre un strat (n.r. de zăpadă) uniform distribuit, nu mai putem să vorbim la această dată”, a spus Gabriela Băncilă.

Vremea în iunie 2022. Mit spulberat din ANM: Cea mai ploioasă. Furtuni și caniculă, prognoză specifică lunii iunie

Luna iunie se caracterizează prin vreme capricioasă, nu blândă și caldă, așa cum greșit ne-am putea imagina despre prima lună de vară, subliniază Gabriela Băncilă. 

”Aceste alternanțe ale zilelor cu vreme mai caldă și vreme mai rece sunt specifice climatului în care ne aflăm, însă, în ultimii ani, vârfurile sunt din ce în ce mai mari, de aceea și acest stres termic asupra organismului, pe care-l înregistrăm prin trecerea de la valori foarte ridicate la valori, eventual, foarte coborâte” spune Gabriela Băncilă, director în Administrația Națională de Meteorologie, pentru DCNews. 

Nu renunțați încă la hainele de primăvară

De asemenea, aceasta a punctat că ”alternanțele cu valori foarte ridicate cu valori foarte coborâte sau aspecte diferențiate foarte puternic în aspectul vremii caracterizează nu numai primăvara, ci și celelalte anotimpuri, atât în țara noastră cât și pe restul globului”. Gabriela Băncilă spune că e indicat să mai ținem aproape hainele de primăvară, pentru că prima lună a verii, iunie, ”climatologic vorbind, poate să păstreze din caracteristicile sezonului anterior.” 

Luna iunie, mit spulberat. Sunt specifice furtunile, alternate de zile caniculare

”Luna iunie este cea mai ploioasă în țara noastră” spune directorul din ANM, asta deși, la nivel de percepție, vara este însorită, cu vreme caldă sau călduroasă. ”Ei bine, nu este așa, este o percepție total greșită pentru că statistica arată că luna iunie este cea mai instabilă lună a anului în țara noastră, ceea ce înseamnă că zilele în care-și fac apariția furtunile, cu tunete și fulgere sau în care acționează sisteme frontale ce determină precipitații chiar abundente este un tipar de vreme specific sau normal pentru luna iunie. Este adevărat că temperaturile sunt în creștere și-n luna iunie pot fi înregistrate temperaturi de peste 35 de grade, pragul caniculei” a spus meteorologul, director în ANM. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel