Zaharia, Huawei, anunţă un paradox în zona securităţii cibernetice cu forţa de muncă
Autor: Florin Răvdan | Publicat pe: 08 sep, 19:38
WhatsApp
Sursa: Pixabay
Sergiu Zaharia, de la Huawei România, a indicat spre un paradox pe piaţa muncii din domeniul securităţii cibernetice din România. 

"La nivel de resurse umane, avem un paradox. Avem resurse umane foarte bune şi câştigăm primul sau al doilea loc la Campionatul European de Securitate Cibernetică în fiecare an. Avem masterate de securitate, cercetători foarte buni. Paradoxul este că foarte mulţi dintre aceşti specialişti în cyber fie pleacă în vestul Europei, ceea ce urmează un trend natural al ţării noastre, fie lucrează aici dar pentru companii din vest. Chiar dacă avem această resursă umană foarte bună, care creşte, nu avem suficientă forţă calificată să securizăm viitoarele infrastructuri.

Şi e greu să îi atragi mai ales în zona publică, pentru că specialiştii trebuie foarte bine plătiţi. Sunt milioane de locuri de muncă neocupate la nivel mondial în domeniu, şomajul este zero. Dar văd că ne mişcăm înainte, e o chestie bună asta!", a declarat Sergiu Zaharia, Cyber Security and Privacy Officer Huawei România - Moldova, la DC NEWS TV. 

Sfaturi esenţiale pentru securitate cibernetică

"Pe zona celor care nu au cunoştinţe foarte tehnice de IT sau de cyber security într-adevăr, e vorba de igienă de securitate: aplici măsuri gen parole complexe, etc, chestii banale pe care le găsim şi în ghiduri de la CERT.RO. Iar pe zona specialiştilor în cyber security – că trebuie să vorbim şi de ei – acolo trebuie să ne uităm cu toţii pe acele standarde ‚best practices’ pentru că sunt atât de multe ghiduri şi standarde pe zona de securizare a infrastructurii de orice tip, încât ai nevoie să prioritizezi învăţatul. Pentru că în fiecare zi apar noi standarde.

G Ad:

Trebuie să focalizezi pe elementele pe care tu vrei să le protejezi acolo, în organizaţia ta, dar pentru asta trebuie să mergi pe nişte standarde, pentru că asta te ajută să nu uiţi ceea ce este foarte important la un moment dat, o măsură de securitate pe care, ulterior, un hacker fără cunoştinţe foarte sofisticate, poate să o exploateze cu uşurinţă”, a mai punctat Sergiu Zaharia. 

VEZI EXCLUSIV  Sfaturi esenţiale pentru securitate cibernetică de la doi specialişti: Radu Puchiu şi Sergiu Zaharia: În viaţa reală nu e ca în filmele cu hackeri

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro
Spectacola.ro
Spectacola.ro