Data publicării:

Zăcământul descoperit la Caragele e mai mare decât se credea: România și-ar acoperi întregul consum, dacă l-ar exploata. ”Toată lumea zicea că sunt nebun”

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Economie
WhatsApp
Fotografie de awsloley, Pexels
Fotografie de awsloley, Pexels

Subiectul zăcământului de gaze descoperit din 2017, la Caragele, judeţul Buzău, a ajuns din nou în discuţie. Senatorul Vlad Pufu, PNL Buzău, a făcut câteva precizări despre acest zăcământ. 

"Se pare că zăcământul de la Caragele e mai mare decât se credea iniţial. Dacă iniţial se vorbea de 30 miliarde de metri cubi, recent s-a descoperit o a doua pungă de gaze la o adâncime mai mare, de aproape 5500 m. E aproape triplu faţă de primul, iar exploatarea sa înseamnă un volum similar cu cel din platoul Mării Negre, ceea ce ar asigura independenţa energetică a României pentru următorii 20 de ani. Premierul Nicolae Ciucă a confirmat recent că exploatarea va începe în 2024", a punctat Răzvan Dumitrescu în emisiunea Subiectiv de la Antena 3. 

Senatorul PNL Vlad Pufu a făcut o interpelare despre acest zăcământ, în care a întrebat de ce au fost oprite investiţiile la Caragele şi de ce sunt reluate abia acum.

Ce răspuns a primit: Nu am înţeles nici eu

"Să o luăm cronologic. Am făcut această interpelare ca parlamentar de Buzău, direct interesat de această investiţie majoră pentru localitate. Sunt peste 150 milioane de euro, atât s-a anunţat când s-a vorbit despre această investiţie în Buzău. Şi am urmărit pas cu pas. Am făcut interpelarea cu 4-5 zile înainte de începerea războiului, deci nu pot fi suspectat de ceva. De ce mă interesa? Pentru că exista perspectiva a 360 locuri de muncă pe care dânşii le-au anunţat. În 2019, a ieşit un oficial al Romgaz, cred că fostul director general adjunct, şi a spus că în 2021-2022, exploatarea poate începe şi poate descărca gaz în sistemul naţional. Au trecut lunile, a trecut timpul, şi urmărind această problemă am încercat să găsesc un răspuns oficial. 

Ca să explic ce înseamnă acest zăcământ de la Caragele, el este format din două componente. Există un zăcământ de suprafaţă, până în 4000 metri adâncime, şi un zăcământ de adâncime, dincolo de 4000 m. Cel de suprafaţă se exploatează. Cel de adâncime face obiectul discuţiei noastre, pentru că e mult mai costisitor, se exploatează cu o tehnologie mai scumpă, mai complicată. 

Mi s-a răspuns că o singură sondă a fost pusă deocamdată în exploatare anul acesta, şi urmează celelalte 6 sonde în 2024. Ne-am întins faţă de proiectul iniţial, cum prevăzuseră în 2017. Nu am înţeles nici eu de ce nu respectăm termenele, întotdeauna există tot felul de subterfugii pentru care ratăm proiecte foarte mari", a precizat Vlad Pufu la Antena 3. 

Întrebat de ce nu se urgentează lucrurile, în perspectiva crizei energetice, senatorul a spus că "acum se urgentează, există bugetate cele 370 de locuri de muncă până în 2024, aşa înţeleg eu". 

În încheiere, liberalul a spus că "în cifre absolute, timp de trei ani de zile, România, doar dacă ar exploata din zăcământul de la Caragele, ar acoperi întregul consum". 

Deputatul PSD Radu Popa, la DCNews: Am ţipat atât de mult că m-am săturat şi eu 

„Am țipat atât de mult în Parlamentul României cu zăcământul de la Caragele că m-am săturat și eu. Toată lumea zicea că sunt nebun. Am intrat la guvernare și nu au mai avut ce să facă și au înfruntat discuția. Pentru cei mai puțin familiarizați, vă spun că zăcământul de la Caragele se află la 3.200 de metri adâncime. E foarte puțin! Gândiți-vă că cel din Marea Neagră e la peste 10.000 de metri. Deci, are un cost mult mai mic de operare, tehnologia prin care se extrage gazul este la dispoziția Romgaz, spre deosebire de tehnologia din Marea Neagră unde trebuie să plătești licență, să ai know how. Sunt doar șapte companii din lume care au tehnologie de exploatare în Marea Neagră, noi am dat-o afară pe una. I-am dat și 1 miliard să plece, acum s-ar putea să ne rugăm, pe încă 1 miliard, să vină înapoi”, a spus Radu Popa, în interviul acordat DCNews. 

Citește aici intervenția completă a deputatului Radu Popa

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel