Yu Pengnian, miliardarul care și-a donat toată averea de 1,2 milarde de lire sterline
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Foto: Mirror
Foto: Mirror
Un miliardar și-a donat întreaga avere de 1,2 miliarde de lire sterline, alegând să nu lase niciun ban moștenire membrilor familiei.

Miliardarul Yu Pengnian (88 de ani) este unul dintre cei mai bogați oameni din China continentală, însă a decis să își doneze întreaga avere de 1,2 miliarde de lire sterline în scopuri caritabile, lăsându-și familia falită, scrie Mirror.

Yu Pengnian și-a început cariera fără niciun ban, conducând o ricșă, dar la 88 de ani a ajuns unul dintre cei mai bogați oameni din China continentală. 

Miliardarul a decis să își doneze întreaga avere și să nu lase nimic familiei, iar anunțul a fost făcut într-o conferință de presă organizată special în acest sens.

Cele 1,2 miliarde de lire vor merge către o fundație pe el care a ales-o în urmă cu cinci ani, pentru a-i furniza sprijin în tentativa de a rezolva anumite cauze. Printre altele, respectiva fundație oferă finanțări pentru: burse școlare, lucrări de reconstrucție în urma cutremurului din Sichuan, din 2008, dar și pentru cei care suferă, la fel ca Pengnian, de cataractă.

Familia îl susține

Familia miliardarului a transmis că îl sprijină în demersul făcut, deși Yu Pengnian susține că și-ar fi donat întreaga avere indiferent de poziția rudelor sale.

"Nu-mi pasă ce cred alții Îmi face plăcere să-mi donez banii. Și eu am fost sărac", a declarat Yu Pengnian.

Vezi și: Ion Țiriac, decizie radicală în cazul donației de 100 de milioane de dolari

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel