Ylva Johnson, comisarul european pentru Afaceri Interne: Mă aştept să putem gestiona situaţia României şi Bulgariei
Autor: Florin Răvdan | Publicat pe: 08 dec 2022, 12:30
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik
Vin noi informaţii de la Bruxelles înainte de votul din Consiliul JAI. 

Este pentru prima dată din 2011 când avem oportunitatea să avem un nou impuls în ceea ce priveşte România şi Bulgaria şi mă aştept să avem un drum clar pentru ambele ţări către Schengen, a declarat joi, la sosirea la reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson.

"Mă aştept să fie un Consiliu foarte dinamic, cu foarte mult angajament din partea statelor membre şi, bineînţeles, va fi interesant cum vom duce asta mai departe. Mă aştept ca Croaţia să aibă un sprijin deplin şi, de asemenea, mă aştept să putem gestiona situaţia României şi Bulgariei", a declarat înaltul oficial UE, citată de Agerpres.

Ea a spus că aşteaptă cu nerăbdare discuţiile din Consiliul JAI privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen. "Bineînţeles, vor fi discuţii intense şi sper că vom avea o decizie asupra României şi Bulgariei astăzi", a subliniat Ylva Johansson.

"Este pentru prima dată din 2011 când avem oportunitatea să avem un nou impuls în ceea ce priveşte România şi Bulgaria şi mă aştept să avem un drum clar pentru ambele ţări către Schengen", a mai spus comisarul european pentru afaceri interne.

Întrebată dacă se aşteaptă cu adevărat la o decizie pozitivă privind aderarea României şi Bulgaria, în contextul în care toate semnele erau rele până în preziua Consiliului JAI, ea a răspuns: "Să vedem, toată lumea va lua cuvântul, vom vedea cum se va termina. Avem o dinamică foarte bună".

În ceea ce priveşte posibilitatea unei oferte pentru Austria care să determine acest stat să susţină aderarea României şi Bulgariei, ea a spus că s-au luat măsuri pentru a răspunde preocupărilor Vienei.

"Austria este sub presiune când vine vorba de sosiri neregulate. Este un motiv pentru care în urmă cu trei zile am prezentat un nou plan de acţiune pentru a contracara venirile de migranţi pe ruta vestică balcanică. Ieri (miercuri - n.r.), echipa mea, împreună cu oficiali din Austria, a fost la Belgrad pentru a intensifica măsurile. Avem deja peste 500 de membri ai Frontex la faţa locului, dar suntem gata să desfăşurăm mai mulţi. Avem mai mulţi paşi care sunt importanţi nu doar pentru extinderea Schengen, ci şi pentru gestionarea corespunzătoare a migraţiei în UE", a mai afirmat ea.

Întrebată de presa din România dacă vede o soluţie în decuplarea aderării la Schengen a României şi Bulgariei, Ylva Johansson nu a respins în mod clar această variantă.

"Să vedem ce soluţii vor fi discutate. Mă aştept ca diferite soluţii să apară din discuţiile dinamice de astăzi", a spus ea. 

Gerhard Karner, ministrul austriac de Interne, înainte de Consiliul JAI: Voi vota împotriva extinderii Spațiului Schengen cu România și Bulgaria

Gerhard Karner, ministrul austriac de Interne, a declarat, înainte de Consiliul JAI, că își va susține în continuare votul împotriva extinderii Spațiului Schengen cu România și Bulgaria.

"Da, voi vota, astăzi, împotriva extinderii Spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria. Cred că acest pas este greşit. Avem un sistem care, din multe puncte de vedere, nu funcţionează şi care s-ar înrăutăţii şi mai mult. În Austria, avem peste 100.000 de treceri ilegale de frontieră, în acest an, din care 75.000 nu sunt înregistrate. Acesta este un indiciu că sistemul nu funcționează, în acest moment. În prezent, avem controale în graniţa cu multe ţări europene - Austria spre Ungaria, Germania spre Austria, Republica Cehă spre Slovacia. Aceasta este o dovadă în plus că sistemul nu funcţionează  la multe capete. Cred că, din motive de securitate, ar fi greşit să extindem sistemul în acest moment", a spus Gerhard Karner, potrivit Antena 3, presei austriece prezente la Viena, ignorând jurnaliștii români prezenți. VEZI AICI CONTINUAREA

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?