Data publicării:

Yanis Varoufakis: Angela Merkel deține cheia pentru rezolvarea crizei elene

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ministrul grec de finanțe, Yanis Varoufakis, a declarat, duminică, într-un interviu acordat duminică pentru tabloidul german Bild, că cheia pentru rezolvarea crizei elene se află la cancelarul Germaniei, Angela Merkel, transmite AFP, potrivit Agerpres. 

"Șefii de guvern din Uniunea Europeană trebuie să acționeze. Și, dintre ei, Angela Merkel, în calitate de reprezentantă a celei mai importante țări, deține cheia, pe care sper că o va folosi", a declarat ministrul grec Yanis Varoufakis, ru ediția de luni a Bild, într-un interviu din care cotidianul german a publicat duminică fragmente.

Acesta a precizat, totodată, că guvernul său "este deschis unor noi propuneri ale instituțiilor" internaționale după eșecul de sâmbătă al negocierilor de la Bruxelles.

Dacă instituțiile vor prezenta noi propuneri, iar acestea vor fi "mai bune" decât cele de joi, "vom putea schimba în orice moment recomandarea noastră și să le propunem alegătorilor să le accepte", a mai precizat ministrul Varoufakis, pentru Bild. 

Miniștrii de finanțe din zona euro au refuzat sâmbătă să prelungească programul de asistență financiară pentru Grecia după 30 iunie, data la care acesta expiră.

Referendumul propus de guvernul condus de Alexis Tspiras pentru data de 5 iulie, privind ultima ofertă de acord făcută Greciei de către creditorii săi (UE, FMI), a fost aprobat de majoritatea parlamentului grec în cursul nopții de sâmbătă spre duminică.

În discursul pe care premierul elen Tsipras l-a rostit în faţa parlamentului, el a recomandat să se voteze un mare NU ultimatumului creditorilor ţării la referendum.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel