În opinia fostului ministru grec de finanțe Yanis Varoufakis, acordul încheiat de premierul elen Alexis Tsipras cu liderii zonei euro este "un tratat de capitulare", ce are scopul de a transforma Grecia într-un stat "vasal" Eurogrupului, consemnează agenția EFE, potrivit Agerpres.
Yanis Varoufakis, imagine fabuloasă la plecarea din sediul guvernului de la Atena
Varoufakis apreciază, într-un articol publicat marți pe blogul său, că textul comunicatului summitului zonei euro, difuzat luni dimineața, seamănă cu "un document cu termenii capitulării Greciei". Documentul este "conceput ca o declarație ce confirmă că Grecia acceptă să devină vasalul Eurogrupului", adaugă fostul ministru grec de finanțe, susținând că este pentru prima dată în istoria ei când Uniunea Europeană a luat o decizie care "subminează într-un mod atât de fundamental proiectul integrării europene". În opinia sa, "prin modul în care au tratat cu Alexis Tsipras și cu guvernul nostru, liderii europeni au dat o lovitură decisivă proiectului european".
Varoufakis: Acordul Greciei cu Eurogrupul, o manifestare a unei politici umilitoare
Potrivit lui Varoufakis, acest acord nu are nimic de-a face cu economia și nici cu "o agendă de reforme capabilă să scoată Grecia din mocirlă". "Este pur și simplu o manifestare a unei politici umilitoare" și, în plus, o mostră a "anulării complete a suveranității naționale", apreciază economistul grec.
Avertismentul lui Varoufakis
Fostul ministru elen de Finanțe, include în postarea sa și un avertisment: "Europenii, inclusiv cei cărora nu le pasă deloc de Grecia, trebuie să fie atenți".
Referindu-se la ce ar trebui făcut după semnarea acordului prin care Tsipras a acceptat reforme radicale, Varoufakis estimează că se acordă acum prea multă importanță posibilei reacții a deputaților la votarea acordului în parlament, în opinia sa fiind mai important să se discute în ce măsură economia greacă are vreo șansă de a-și reveni prin aplicarea măsurilor cuprinse în respectiva înțelegere, sau dacă 'predarea' Greciei nu va agrava și mai mult o criză fără sfârșit.
ACORD GRECIA. Prima declarație a premierul grec, Alexis Tsipras
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto