Data publicării:

Xi Jinping, la al treilea mandat de preşedinte al Chinei

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Președintele chinez Xi Jinping în momentul în care a depus un jurământ public de credință față de constituția chineză în cadrul Marii Săli a Poporului.
Președintele chinez Xi Jinping în momentul în care a depus un jurământ public de credință față de constituția chineză în cadrul Marii Săli a Poporului.

Xi Jinping a obţinut, vineri, al treilea mandat de preşedinte al Chinei, după votul oficial al parlamentului, punctul culminant al unei ascensiuni care l-a văzut devenind cel mai puternic lider al ţării după mai multe generaţii, comentează AFP.

Rezultatul votului deputaţilor, anunţat cu puţin timp înainte de orele 11.00 (03.00 GMT), este fără apel: 2.952 voturi pentru, zero împotrivă, zero abţineri.

Parlamentul din China fiind, în practică, înfeudat Partidului Comunist (PCC) la putere, rezultatul votului era de orice îndoială. Liderul de 69 de ani a obţinut deja în octombrie o prelungire cu cinci ani în fruntea PCC şi a comisiei militare, cele mai importante două funcţii de putere.

Unic candidat, a fost reales în funcţie pentru aceeaşi durată ca şef al statului. Ultimele luni au fost, însă, complicate pentru Xi Jinping, cu mari manifestaţii la sfârşitul lui noiembrie împotriva politicii sale 'zero Covid' şi un val major de decese care a urmat abandonării acestei strategii sanitare în decembrie.

Subiecte sensibile evitate cu grijă în timpul actualei sesiuni anuale a parlamentului, eveniment foarte orchestrat în cursul căruia Li Qiang, un aliat al lui Xi, ar urma să devină noul prim-ministru înlocuindu-l pe Li Keqiang, informează Agerpres.

În China, președinția – sau „președintele de stat” în chineză – este un titlu în mare măsură ceremonial. Puterea reală rezidă în funcțiile de șef al partidului și ale armatei – două roluri cheie pe care Xi le deține și pentru care a fost renumit la un congres cheie al Partidului Comunist din octombrie.

Vezi și: SUA sunt îngrijorate de controlul Chinei asupra lanţurilor de aprovizionare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel