Data publicării:
X Factor, sezon nou. Șoc pentru jurați: ”Nu m-a auzit nimeni”
Cel de-al optulea sezon X Factor, a cărui mare premieră va fi duminică, de la ora 20.00, la Antena 1, vine cu o mulțime de surprize, atât pentru jurați, cât și pentru telespectatori.
Andrei Geamăn este un tânăr de 19 ani, din București, care surprinde pe toată lumea în momentul în care urcă pe scenă. El susține că a decis să vină la X Factor după ce s-a uitat la un clip motivațional despre a-ți urma visurile.
Mama lui Andrei a declarat că pe scena X Factor este prima dată când îl aude cântând, pentru că această pasiune pentru muzică și-a descoperit-o doar cu un an în urmă. În momentul în care aude primele versuri ale piesei interpretate de fiul său, femeia izbucnește în lacrimi.
"Nu m-a mai auzit nimeni, niciodată cântând înainte să vin în fața noastră. Nici familia, nici prietenii, nimeni. Am cântat doar în baie", spune tânărul spre surprinderea juraților și a publicului.
Cum se va descurca Andrei Geamăn la prima audiție în public și care va fi reacția juriului, telespectatorii vor afla duminică seara, de la ora 20.00, la Antena 1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News