X FACTOR, MAREA FINALĂ. Ce vor face concurenții cu premiul
Înainte de marea finală "X Factor", difuzatã pe 22 decembrie, de la 20.00, la Antena 1, concuren ț ii au avut timp s ă î ș i imagineze ș i cum li s-ar schimba vie ț ile dac ă ar c â ș tiga titlul ș i marele premiu î n valoare de 100.000 de euro.
Turnee, vacanțe, înregistrări de melodii sau chiar de albume, dar și cadouri pentru cei apropiați – asta își doresc cei opt concurenți care întră vineri, de la ora 20.00, la Antena 1, în prima gală ”X Factor” din cel de-al șaptelea sezon.
Cu gândul la finala de pe 22 decembrie, de la ora 20.00, la Antena 1, Jeremy Ragsdale are deja o listă destul de lungă cu lucruri pe care și-ar dori să le poată face. ”Aș vrea să îmi iau o vacanță, aș fi încântat să am ocazia de a înregistra un album. Așcontinua să învăț română cu profesorul meu și mi-aș dori ca dupăce ajung să leg o discuție, să fac un tur educațional în mai multe școli din România”, a povestit profesorul de muzică.
Pe lângă propria carieră muzicală, tot la binele copiilor se gândește și Katerina Biehu din echipa lui Horia Brenciu
”Aș vrea să deschid un centru pentru copiii care s-au născut cu diferite boli, căci eu am fost una dintre ei. Am fost norocoasă că părinții mei au făcut totul pentru mine, dar eu sunt una la 100 care s-a vindecat”, ne-a mărturisit Katerina, care s-a născut cu o anomalie osoasă, care a făcut ca unul dintre picioarele ei să rămână puțin mai scurt decât celălalt.
Iată gândurile concurenților lui Ștefan Bănică
Anton Banaghan și Pierluca Salvatore, cei doi băieți talentați din echipa lui Ștefan Bănică visează la stabilitate în viețile lor. ”Aș vrea să îmi pot ajuta părinții să își cumpere o casă, apoi mi-ar plăcea să pot să plec într-un turneu”, spune Pierluca, italianul fiind foarte apropiat de părinții săi. Cei doi soți, care au pierdut un copil înainte ca Pierluca să se nască, l-au susținut pe fiul lor încă de la început pentru a reuși să facă ceea ce îi place.
Anton, care de-a lungul vieții a fost abandonat de două ori, visează la un loc pe care îl poate numi al lui. ”Deocamdată măconcentrez să ajung în finală, iar apoi să încerc să îmi dezvolt o carieră în muzică. Cel mai dureros este că nu am nici un punct de stabilitate în viața mea, așa că poate ar trebui să încep prin a avea o casă”, spune Anton Banaghan.
Visuri mărețe au și concurenții din echipa Deliei
Cele două puștoaice din echipa Deliei, Alina Mocanu și Teodora Sava par și ele foarte hotărâte în ceea ce privește planurile de viitor. Alina se gândește la cariera sa, dar și la problemele de sănătate ale părinților ei. ”Aș investi în mine și așface muzică de calitate, ca să mă mulțumesc pe mine, dar și pe oamenii pe care m-au votat și au crezut în ceea ce fac. Al doilea lucru pe care l-aș face ar fi să îmi duc părinții în străinătate pentru operațiile la ochi, ca ai mei să mă poată vedea. Mama mea și-a pierdut vederea când era foarte mică așa că pe mine nu m-a văzut niciodată și știu că aceasta este dorința ei cea mai mare”, povestește Alina Mocanu.
Colega sa din echipa Deliei se simte recunoscătoare pentru ceea ce are, astfel că în prezent se gândește la cei mai puțin norocoși din jurul său.
”Aș vrea să îmi îndeplinesc visul de a deveni un artist iubit și cunoscut și aș vrea să deschid un studio pentru mine și pentru ceilalți copii talentați din Piatra Neamț, care nu au unde să repete. Mi-aș mai dori să mă pot implica în acțiuni de binefacere pentru cei nevoiași și bolnavi, dar și pentru protejarea naturii și a animalelor”, a spus Teodora Sava.
Membrii celor două trupe ale lui Carla’s Dreams au cu toții experiență în domeniul muzical
Deja se gândesc să facă performanță. Vlad, Cristian, Sergiu și Tibi, cei patru băieți din trupa Ad Libitum, visează să ducă la un alt nivel muzica pe care ei o fac.
”Ne gândim serios să ne facem un studio în care să ne compunem și să ne înregistrăm piesele noastre și, de ce nu, un turneu de concerte! Sperăm ca, în viitor, să putem integra acest gen Pop-Opera în ceea ce înseamnă piața muzicală în România!”, spune Vlad.
În ceea ce îi privește pe cei trei membri ai trupei Flashback, băieții sunt convinși că mentorul lor a avut o mână bună atunci când i-a văzut în audiții și le-a propus să formeze un grup. Ștefan Condrea, Max Fall și Danil Murzac, cred tot mai mult în șansa lor la ”X Factor” și se văd împreună și pe viitor. ”Dacă noi vom câștiga, o să iau asta ca pe un semn definitiv că noi ca trupa trebuie să ne dedicăm viețile muzicii”, e de părere Danil, susținut și de colegii săi.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News