Data publicării:

X-FACTOR 2015. Delia, impresionată: „Mă bagi în boală cu ochii tăi”

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Audițiile cu juriul pentru cel de-al cincilea sezon X Factor, care va începe din această toamnă la Antena 1, sunt în toi.

Concurenți din toată țara, dar și din străinătate, se prezintă în fața celor trei jurați, Delia, Horia Brenciu și Ștefan Bănică, cu speranța că vor obține cei trei "DA" care să îi trimită în etapa următoare a show-ului, potrivit spynews.ro.

Fie că sunt foarte talentați, fie că mizează pe spontaneitate și improvizație, concurenții reușesc mereu să dea naștere și unor momente amuzante. „Mă bagi în boală cu ochii tăi", i-a declarat un concurent curajos Deliei, cucerit de frumusețea acesteia. „You're the only one", a mai adugat acesta. De aici și până la un schimb de replici haios, în care au intervenit și Horia Brenciu și Ștefan Bănică, a mai fost doar un pas.

„Sunt sigură că ai foarte mulți fani", i-a spus Delia concurentului de pe scenă, foarte sigur de farmecul lui și de momentul artistic pregătit. „Am și fane", a spus acesta. „Eu. Eu sunt Fane Bănică", a adăugat cu umor Ștefan, colegul de jurizare al Deliei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel