Data publicării:

WTA: Jaqueline Cristian, abandon după o accidentare dramatică

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Sport
WhatsApp
Jaqueline Cristian, abandon după o accidentare (Facebook)
Jaqueline Cristian, abandon după o accidentare (Facebook)

Jaqueline Cristian, forțată să abandoneze după ce s-a accidentat la genunchiul drept. 

Jaqueline Cristian (locul 71 WTA) a trebuit să se retragă din meciul cu Daria Kasatkina (locul 28 WTA), în turul secund de la la Doha, după ce s-a accidentat la genunchiul drept. După un început de meci foarte bun, în care a dominat, cu set în contul său, la 2-2, 30-15 pe serviciul adversarei, Jaqueline a făcut un pas greșit, s-a întins pe suprafața de joc, acuzând o accidentare la genunchi. În ciuda intervenției staff-ului medical, ce i-a aplicat un bandaj pe zona accidentată, românca a fost nevoită să abandoneze din cauza durerilor mult prea mari. Jaqueline a fost scoasă de pe terenul de joc în scaunul rulant.

La Doha, Jaqueline Cristian a acces pe tabloul principal din postura de lucky-loser, ca urmare a retragerii Marketei Vondrousova, iar în primul tur a reușit o victorie importantă în fața Elena Rybakina (loculk 20 WTA).

După acest abandon, România nu va mai avea nicio reprezentantă, pe tabloul de simplu, în timp ce pe tabloul de dublu, unde Cristian urma să facă pereche cu Anna Bondar, situația este incertă în acest moment. Meciul din cadrul optimilor de finală este programat pentru marți, după ora 19.30.

Halep, eliminată încă din primul tur de la Doha

Simona Halep, fostul lider al tenisului feminin, a fost eliminată încă din primul tur al turneului WTA 1000 de la Doha, de jucătoarea franceză Caroline Garcia. 

”Eu cred că tot timpul se poate mai mult, aşa gândesc eu zi de zi. Dar am jucat destul de slab ultimul meci, nu am simţit prea bine mingea, pentru că a fost un vânt puternic, dar şi adversara a fost foarte agresivă. Şi aşa s-a terminat. Nu am să îmi reproşez nimic, şi am să vă spun de ce, am fost super tare şapte ani, timp în care am stat în top 5. Acum îmi dau seama cât de greu este să fii acolo şi să te menţii săptămână de săptămână. A fost un an greu care m-a scos din ritm, cu accidentările pe care le-am avut, nu am jucat atât cât mi-aş fi dorit. Şi cum eu sunt o jucătoare care-şi ia încrederea din meciuri, am suferit mai mult. Dar sunt sănătoasă, sunt bine, joc turnee şi asta contează. A fost o perioadă lungă în care am tras săptămână de săptămână, dar acum privesc tenisul altfel. Am aceeaşi dorinţă, însă trebuie să am şi răbdare”, a declarat Halep la Aeroportul Henri Coandă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel