Data publicării:
WTA, ATP și ITF, decizii comune în privința Rusiei și Belarusului
Jucătorii de tenis din Rusia și Belarus vor putea participa la turneele internaționale, dar nu își pot reprezenta țările.
Cele trei foruri ale tenisului mondial, WTA, ATP și ITF, au luat primele decizii în urma conflictului militar din Ucraina. Astfel, într-un comunicat de presă comun, WTA, ATP și ITF au anunțat că au luat trei decizii, după cum urmează: turneul WTA și ATP de la Moscova, programat în luna octombrie, a fost suspendat; Federația Rusă de Tenis și cea din Belarus au fost suspendate și nu mai pot participa în competițiile pe echipă. Toate turneele ITF din Rusia și Belarus au fost anulate; jucătorii din Rusia și Belarus pot concura în continuare în turneele internaționale și la Grand Slam-uri, însă ei nu vor mai putea reprezenta Rusia și Belarus și nici steagul acestor țări nu va mai fi afișat.
Elina Svitolina, victorie în fața Anastasiei Potapova
Ucraineanca Elina Svitolina a jucat contra rusoaicei Anastasia Potapova la Monterrey ca urmare a deciziilor luate de WTA, ATP și ITF, după ce inițial afirmase că nu va putea juca, în contextul războiului dintre cele două țări. Svitolina s-a impus în doar 63 de minute, cu scorul de 6-2, 6-1.
”E un eveniment foarte special pentru mine. Toți banii pe care îi voi câștiga aici se vor duce către armata din Ucraina. Am fost într-o misiune pentru țara mea”, a declarat Elina Svitoline, după meci.
Anastasia Pavlyuchenkova, mesaj clar pentru Putin
Anastasia Pavlyuchenkova (30 ani, 14 WTA) se numără printre sportivii ruși care nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă în Ucraina și și-a exprimat opinia în acest sens, subliniind că ”ambițiile personale sau motivele politice nu pot justifica violența”, cerând ca războiul să fie oprit.
”Am jucat tenis toată viața mea, încă de când eram un copil. Am reprezentat Rusia toată viața. Este casa mea și țara mea. Acum mă aflu într-o stare completă de frică, așa cum sunt și prietenii mei și familia mea. Însă nu mă tem să îmi expun clar poziția. Sunt împotriva războiului și violenței.
Ambițiile personale sau motivele politice nu pot justifica violența. Asta ne răpește viitorul nu doar nouă, ci și copiilor noștri. Sunt confuză și nu știu cum să ajut în această situație.
Sunt doar un atlet care joacă tenis. Nu sunt politician, nu sunt figură publică, nu am experiență în asta. Pot doar să îmi exprim dezacordul public cu aceste decizii luate și să vorbesc deschis despre asta. Opriți violența, opriți războiul!”, a scris Anastasia Pavlyuchenkova pe Instagram. (Citește mai mult AICI)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News