Data publicării:

Windows REVOLUŢIONEAZĂ opţiunea Copy-Paste

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Tehnologie
WhatsApp

Opţiunea Copy-Paste ar putea fi schimbată definitiv pe Windows 10X, noua versiune pe care Microsoft o are în lucru a sistemului de operare. 

Însă modificările ar putea fi vizibile şi în noul set de upgrade al Windows 10. Cu Windows 10 Build 20185, gigantul tech plănuiește să adauge un nou panou ce permite utilizatorilor să introducă emoji-uri, GIF-uri și chiar și conținut din clipboard, obținut prin copy-paste.

Noul panou va ajuta utilizatorii și să insereze mai ușor porțiunile copiate în mesaje, documente și email-uri. Mai mult, noul panou include și o opțiune de “clipboard history” ce prezintă fragmentele copiate recent. Panoul va putea fi sincronizat pe toate dispozitivele, așa că porțiunile copiate vor fi mai ușor de recuperat.

Panoul este deja vizibil. Cum poate fi accesat

Utilizatorii pot accesa și acum un panou similar, prin apăsarea tastelor Windows + V. Articolele incluse în panou pot fi transmise pe alte dispozitive Windows 10 prin accesarea opțiunilor de sistem și alegerea ““Automatically sync text that I copy”, din meniul “Sync across devices”.

În acest moment, însă, acel panou clipboard poate stoca doar 25 de articole și cele vechi sunt șterse pe măsură ce intră altele noi. În noul panou, utilizatorul poate include atât text, că până acum, dar și imagini și conținut HTML. Utilizatorii vor putea și să șteargă orice au inclus în el cu ajutorul copy-paste, scrie digi-world.tv

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel