Data publicării:

Wimbledon: Roger Federer, record după record

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Sport
WhatsApp

Tenismanul elveţian Roger Federer, numărul doi mondial, a obţinut a 175-a victorie pe iarbă din cariera sa, în faţa germanului Jan-Lennard Struff (6-3, 7-5, 6-2), doborând astfel recordul fostului campion american Jimmy Connors, vineri, în turul al treilea al turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, informează agenţia EFE. 

Federer, deţinătorul titlului, a ajuns la 29 de seturi consecutive câştigate pe gazonul de la All England Club, apropiindu-se la cinci lungimi de propriul record, stabilit între 2005 şi 2006 (34 de seturi consecutive). 

Alte recorduri ale lui Federer 

Jucătorul din Ţara Cantoanelor, care va împlini 37 de ani în luna august, era deja deţinătorul recordului de victorii pe suprafeţe rapide (725), devansându-i pe americanii Andre Agassi (612) şi Jimmy Connors (525). De asemenea, elveţianul deţine recordul de succese pe terenurile în aer liber (882), urmat de spaniolul Rafael Nadal (827), fiind şi tenismanul cel mai eficient pe iarbă, cu un procentaj câştigător de 87,4%, graţie căruia îi devansează pe americanul John McEnroe (85,8%). 

Roger Federer, care a cuceri de opt ori trofeul pe iarba de la Wimbledon, îl va înfrunta luni, în optimile de finală, pe francezul Adrian Mannarino, cap de serie numărul 22, care l-a învins cu 6-4, 6-3, 4-6, 5-7, 6-3 pe rusul Daniil Medvedev, după trei ore şi 2 minute de joc. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel