Data actualizării:
Data publicării:

West Nile, mai multe victime și cazuri de infecție

Autor: Dana Lascu | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Este posibil ca numărul deceselor cauzate de infecția cu virusul West Nile să fi ajuns la patru. Ultima informare a Institutului Național de Sănătate Publică, emisă în 9 august, arată doar o singură victimă, dar alte trei decese datorate acestui virus au fost anunțate la Iași, Covasna și Constanța. Între timp, numărul cazurilor de infecție crește, în mai multe județe din țară. 

Un bărbat dintr-o comună din judeţul Iaşi a murit, la începutul săptămânii, din cauza infecției cu virusul West Nile, la Spitalul de Boli Infecţioase, acesta fiind primul deces înregistrat în acest judeţ, și al doilea la nivel național.

Decesul a fost confirmat de directorul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva" din Iaşi, Carmen Dorobăţ. Aceasta a explicat că e vorba de un „bărbat în vârstă de 67 de ani, din mediul rural, care avea afecţiuni asociate. Decompensarea s-a făcut prin bolile de cord, întrucât meningita a fost tratată”.

„Acesta nu este singurul caz. Avem şapte cazuri înregistrate până acum (de infecție cu West Nile, n.r.), dintre care trei confirmări făcute în cursul acestei zile. Dintre acestea, avem un alt caz care este într-o stare mai gravă, doi dintre pacienţi fiind plecaţi acasă", spunea, ieri, aceasta.

Medicul arăta că țânțarii periculoși care transmit virusul s-a răspândit în mai multe județe.

„Problema este că nu numai Delta şi Marea Neagră a astfel de ţânţari. Şi la noi în zona de nord-est, zona Prutului, Siretului, lumea trebuie să fie precaută pentru că pot apărea astfel de ţânţari. Autorităţile locale trebuie să ia măsuri. La fel, şi cetăţenii trebuie să îşi pună plase la ferestre şi să folosească spray-uri contra ţânţarilor", a atenționat Carmen Dorobăţ, citată de Agerpres.

Încă două decese anunțate

Al treilea deces, însă, a fost înregistrat la Constanța, anunță presa locală. Potrivit publicațiilor cugetulliber.ro și radioconstanța.ro, un bărbat de 50 de ani, din localitatea constănţeană Peştera, a murit, tot săptămâna aceasta, de meningoencefalită produsă de virusul West Nile, având drept cauză înţepătura de ţânţar. Decesul a fost confirmat de reprezentanţii Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa, notează sursele citate.

Al patrulea deces datorat infectiei cu West Nile a fost confirmat. E vorba de un bărbat de 76 de ani din Târgu Secuiesc, internat la Terapie Intensivă la Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe, în stare gravă, după ce a fost diagnosticat cu boala West Nile, și care a murit la sfârșitul săptămânii trecute, notează covasnamedia.ro.

Cazuri de infecție cu West Nile au apărut, însă, și în alte județe.

Botosaneanul.ro anunță că în județul Botoșani s-a înregistrat un prim caz de infecție cu virusul Nilului de Vest care se transmite prin înţepătura ţânţarilor aşa-numiţi „Culex”.

De asemenea, antenasatelor.ro anunță primul caz înregistrat în județul Giurgiu. Este vorba de un pacient, mecanic auto, în vârstă de 22 de ani, din comuna Valea Dragului. „Cazul a fost confirmat de către Spitalul de Urgență Victor Babeș București – Secția Boli Infecțioase Adulți, în data de 13 august, unde bărbatul este internat", notează sursa citată.

Cazuri de infecție sunt și în Dolj, conform Romedic.ro. Șase persoane cu vârste între 59 și 81 de ani au fost infectate în ultima săptămână, crescând numărul total de la debutul sezonului la 11.

Statistica oficială a rămas în urmă

Cu toate acestea, de două săptămâni Institutul Național de Sănătate Publică nu a mai publicat nicio informare „săptămânală". La ultima, publicată în 9 august, de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din subordinea INSP, se arăta că în sezonul 2018, în perioada 2 mai - 8 august s-au înregistrat doar 23 cazuri de infecţie cu virusul West Nile și un deces, înregistrat la Galaţi, la un bărbat de 79 de ani.

Infecţia cu virusul West Nile este transmisă prin înţepătura de ţânţar şi determină la adulţi o neuroinfecţie care, în majoritatea cazurilor, este subclinică, dar uneori poate prezenta şi manifestari de meningită, meningoencefalită sau encefalită cu lichid clar. 

Cum te protejezi

Potrivit reprezentanților DSP Dolj, în cazul în care o persoană prezintă semne de boală (febră, dureri de cap, astenie, vărsături, tulburări de memorie, dureri articulare sau musculare) sau alte situaţii care survin în 3-7 zile de la o posibilă înţepare de ţânţar, aceasta trebuie să se prezinte de urgenţă la medicul de familie sau (cei neasiguraţi) la cel mai apropiat cabinet medical.

Pentru prevenirea infecţiei cu virusul West Nile, Direcţia de Sănătate Publică Dolj recomandă populaţiei :

- să evite expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi;

- să utilizeze substanţe chimice repelente de ţânţari;

- să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă;

- să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriilor, să îndepărteze recipientele de apă stătută.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel