Weber propune schimbarea legislaţiei în privinţa abuzurilor asupra copiilor
Avocatul Poporului, Renate Weber, le-a transmis, marţi, membrilor Comisiei de anchetă privind abuzurile asupra minorilor că legislaţia în domeniu ar trebui schimbată, în sensul stabilirii cu claritate a vârstei până la care orice act sexual cu un minor este o faptă ce poate fi calificată drept viol.
'Din punct de vedere legislativ, considerarea tuturor acestor situaţii ca fiind violuri. Nu trebuie să mai majoraţi pedepsele, trebuie să calificăm exact cum este un asemenea comportament. Pentru că violul presupune constrângere şi asta trebuie să înţelegem - constrângerea este şi psihologică prin astfel de ademeniri cu mijloace de subzistenţă, până la urmă', a susţinut Weber, la dezbaterea organizată de Comisia de anchetă privind investigarea cazurilor de abuzuri sexuale sau a oricăror abuzuri fizice împotriva minorilor din serviciile de tip rezidenţial aflate în subordinea Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului.
În fiecare săptămână, sunt semnalate în jur de 15 cazuri de abuzuri
Potrivit Avocatului Poporului, în fiecare săptămână, sunt semnalate în jur de 15 cazuri de abuzuri, inclusiv sexuale asupra minorilor, care se petrec, cele mai multe dintre ele, în comunităţile în care se află aceştia şi în familie.
'Din centrele instituţiilor de stat nu au fost prea multe, cred că au fost în jur de 10, dar discutăm de zeci de cazuri de abuzuri, inclusiv abuzuri sexuale groaznice care se petrec în familie, în comunităţile în care se află copiii. Numărul acestora s-a înmulţit îngrijorător, probabil, şi ca urmare a faptului că în pandemie copiii au stat izolaţi, nu au mai mers la şcoală, nu au putut să scape de cei care le erau cu adevărat călăi. Sunt foarte multe astfel de situaţii şi noi, în acest moment, încercăm că convingem şi Parchetele, dar şi instanţele de judecată că ori de câte ori este vorba de un copil cu vârste foarte fragede - 8, 9, 10 ani - să nu mai considere aceste cazuri ca fiind acte sexuale cu un minor, care ar presupune consimţământul acestora, ci să le califice drept violuri şi să le trateze ca atare.', a spus Weber.
Cred că este important acest lucru, pentru că dacă mergem pe ideea că un copil de 10 - 11 ani îşi poate da consimţământul pentru un act sexual cu un adult de 60, de 30 sau de 40 de ani, cred că distorsionăm ceea ce înseamnă protecţia copilului.', a declarat Weber.
'Eu sunt oripilată să văd câte cazuri se întâmplă în comunitatea mică în care se află copiii, în cercul în care sunt ademeniţi'
'Primesc în fiecare săptămână, în mapa care vine la Avocatul Copilului, probabil, 10 - 15 sesizări, multe, foarte multe, nu doar în familie. Eu sunt oripilată să văd câte cazuri se întâmplă în comunitatea mică în care se află copiii, în cercul în care sunt ademeniţi. Unii sunt flămânzi şi li se dau napolitane, un sendviş şi asta înseamnă consimţământul copilului la 11 ani?', a arătat Weber.
Ea a menţionat că, în prezent, sistemul se află într-un proces de tranziţie, însă acesta este de durată din cauza lipsei resursei financiare, obiectivul fiind acela de a se trece de la centrele de plasament în care erau sute de copii, la cele rezidenţiale cu 10 - 15.
'Tot sistemul e într-un proces de tranziţie, se trece de la centrele de plasament mari, în care erau sute de copii, la centrele rezidenţiale, unde ideal o să fie 10 - 15 copii. Procesul va mai fi de durată. Înţeleg că s-ar dori ca din 2023 să se finalizeze, dar e o chestie de resurse financiare', a subliniat Avocatul Poporului, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News