Data publicării:
Weber a vorbit în limba română la Congresul PPE. Ce frază a zis /video
Manfred Weber, președintele Partidului Popular European, a vorbit în română la începutul discursului din cadrul Congresului PPE, organizat la București.
Acesta și-a început discursul spunând: „Mă bucur să fiu în București!”.
După aceea, Manfred Weber și-a continuat discursul în limba engleză:
„Primul meu mesaj se îndreaptă către prietenii noștri români, pentru ospitalitatea lor incredibilă. Un oraș magic precum Bucureștiul este cel mai bun exemplu pentru modul nostru european de a trăi, pentru cultura și valorile noastre - pentru tot ceea ce ne face europeni. Mulțumesc, dragă Klaus Iohannis, mulțumesc, dragă Nicolae Ciucă, mulțumesc, dragă Hunor Kelemen, pentru că ne-ați primit la București.”
Mai devreme, în cadrul unei conferințe de presă, Weber a transmis un mesaj privitor la aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen.
Răspunzând unei întrebări legate de poziția partidului cancelarului Austriei de a nu susține Manifestul PPE, unul din motive fiind acela că documentul va conține un angajament pe subiectul Schengen, Manfred Weber a avut un răspuns categoric:
„PPE susține extinderea Spațiului Schengen, iar România și Bulgaria trebuie să adere rapid la acest spațiu“, a zis președintele PPE.
FOTO: Neagoe Narcis-Florentin/ DC News
De asemenea, Mafred Weber a arătat că România și Bulgaria îndeplinesc toate criteriile tehnice pentru aderarea completă la Spațiul Schengen. Ca atare, Manfred Weber și-a exprimat speranța că aderarea celor state se va realiza în cel mai scurt timp posibil.
Manfred Weber, întrebat despre posibila candidatură a lui Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale și despre alianța PNL-PSD, a răspuns:
„Îl văd pe Nicolae ca pe un adevărat prieten bun. Cu abilitățile sale de lider conduce acum puternic partidul. Îi mulțumesc pentru acest tip de leadership.
Și cu relațiile sale puternice la nivel european în perioada în care a fost prim-ministru, a arătat că poate aduce o incredibilă dezvoltare economică a României. Rezultatele leadershipului sunt pentru oamenii din România, le pot simți. Așa că felicitări pentru ce a făcut”.
Totodată, Manfred Weber i-a îndemnat pe alegătorii din România să voteze împotriva extremismului la alegerile europarlamentare din acest an.
„Ne vom apăra Uniunea Europeană împotriva tuturor tendințelor naționaliste-extremiste de pe eșichierul politic. Acesta este mesajul meu.
Luați aceste alegeri în serios, mergeți la vot, participați, votați împotriva extremismelor și pentru un partid consolidat“, a spus Manfred Weber la București, la o conferință de presă alături de președintele PNL Nicolae Ciucă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News